Un accident rutier care se putea solda cu consecinţe dintre cele mai grave a a avut loc ieri în cartierul Racoviţa din oraşul Mioveni, în urma căruia un tânăr a fost rănit.
Potrivit anchetatorilor, din primele cercetări efectuate de către agenţi ai Formaţiunii Rutiere Mioveni a rezultat că Marian B., de 21 de ani, din Davideşti, conducea un moped pe strada Emil Racoviţeanu, dinspre cartierul amintit spre centrul oraşuşui.
Din cauză că nu ar fi adaptat viteza în curbă în condiţii de carosabil umed, a pierdut controlul asupra directiei de mers şi căzând de pe moped. Mai mult, mijlocul de deplasare a urmat o traiectorie diferită şi a intrat în coliziune cu un microbuz care circula regulamentar din sens opus. O ambulanţă a ajuns la faţa locului, iar tânărul, care avea leziuni la un picior, a primit îngrijiri medicale.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.