# Statuia Ţăranului Român, cândva amplasată în Grădina Publică, a fost mutată de mai bine de un deceniu din motive de… nepotrivire în peisaj.
Astfel, din zona centrală a muncipiului, ţăranul a fost transportat cu basculanta până aproape de giratoriul dintre stăzile Negru Vodă, Dumbravei şi Victoriei. Şi tot de atunci, monumentul a fost lăsat de izbelişte, degradarea fiind vizibilă de la an la an.
Poate că unii, mai în glumă , ar lăuda „isteţimea” municipalităţii care, nefăcând nimic, l-a transformat pe iobag într-un personaj căruia i-au crescut muşchi verzi la spate, triceps, dar şi pe cap. De soclul original pe care era amplasat nu mai pomenim, fiindcă l-am deranja pe… Brătianu. El este cel care, acum, tronează cu picioarele pe umerii ţăranilor de la 1907. Tot conform viziunii administraţiei locale.