Ministrul Educației spune că sunt șanse mici ca școala să înceapă în regim normal din toamnă. Monica Anisie susține că situația actuală nu permite ca toți elevii să fie aduși în clase. Ministrul mai spune că vor fi luate în calcul toate scenariile, inclusiv cel al învățământului desfășurat exclusiv în online.
Monica Anisie: Am analizat modalitățile în care am putea redeschide unitățile de învățământ începând cu 2020 – 2021. Toate scenariile pe care le avem țin cont de recomandările Ministerului Sănătății. Cel mai bun scenariu va fi acela în care elevii, unii vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcție de situația epidemiologică.
Luăm în calcul dacă nu va fi nicio problemă, dar nu cred…. unul dintre scenarii era să începem normal, dar nu e cazul de situație normală – sau dacă va fi din ce în ce mai rău mai rău, să continuăm învățarea online.
Reporter: Elevii nu sunt mulțumiți de educația online.
Monica Anisie: E adevărat că am avut o perioadă în care a trebuit să ne adaptăm la o situație dificilă. Ne vom adapta, vom realiza cursuri de formare în această perioadă pentru profesori pentru a îmbunătăți ceea ce s-a făcut.
Ministerul Educației a dat banii pentru achiziția de tablete. Caietul de sarcini a fost dat, a fost deja inițiată procedura, termenul impus este 10 septembrie.
Reporter: Cei care nu știu să folosească tableta ce vor face?
Monica Anisie: Intervine rolul profesorului, să îl ghideze să folosească tableta.
(Sursa: Digi24.ro)