# Cornel Ionică joacă trei variante: una de suspendare a ordinului prefectului (care are termen la 5 aprilie), una de anulare a aceluiaşi ordin şi una de constatare a prescripţiei în cazul său.
Tribunalul Argeş a stabilit, pentru 5 aprilie, primul termen de judecată în cazul contestaţiei la ordinul emis de prefectul Emilian Dragnea pentru încetarea mandatului de primar al Piteştiului.
După cum se ştie, Emilian Dragnea a emis acest ordin în baza unei decizii de anul trecut a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie prin care s-a menţinut un raport ANI prin care Cornel Ionică fusese găsit în conflict de interese pentru un vot dat în 2009, în calitate de viceprimar şi consilier local, în favoarea unor contacte comerciale dintre Centrul Cultural Piteşti şi firme ale ginerilor săi. Ionică speră ca instanţa să admită contestaţia sa, ceea ce va însemna că de luni ar putea să revină în primărie.
Variante
Ionică a depus la Tribunal, prin avocaţii săi, trei solicitări: una de suspendare a ordinului prefectului (care are termen azi), una de anulare a aceluiaşi ordin şi una de constatare a prescripţiei în cazul său (recent, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că faptele de incompatibilitate şi conflict de interese ale aleşilor locali se prescriu în termen de trei ani de la comiterea lor; or, Ionică a comis fapta în 2009, iar ANI a emis raport de conflict de interese în 2016, în vreme ce abia în 2018 ÎCJC a emis verdictul final). Dacă astăzi se admite contestaţia lui Ionică, atunci ordinul prefectului va fi suspendat, iar Ionică îşi va putea relua mandatul de primar.
Prefectura are, evident, căi de atac pe care mai mult ca sigur că le va exercita, dar procesul va fi de durată. În paralel însă vor intra pe rol celelalte două cereri, iar un precedent din Argeş îi dă speranţe lui Ionică: primarul din Aninoasa, Ştefan Benonie, a obţinut în instanţă anularea ordinului de demitere din funcţie într-o speţă similară. În această situaţie, Ionică poate spera şi că ar avea şanse să mai candideze în 2020. Dar mai trebuie să vrea şi partidul acest lucru (aspect asupra căruia vom reveni). „Merg cu Dumnezeu înainte!”, ne-a spus primarul Ionică. Pe de altă parte, acesta ne-a mai spus că a profitat de acest interval de timp pentru a-şi mai pune ordine în treburi pe care le-a tot amânat.
Cum va fi la Primărie?
Întrebarea care stă pe buzele tuturor este următoarea: cum vor sta lucrurile în Primăria Piteşti dacă Ionică va avea câştig de cauză şi va reveni la treabă în condiţiile în care după ce a fost demis a fost atacat de viceprimarul Sorin Apostoliceanu care are acum atribuţiile de primar? Acesta din urmă a spus, la un moment dat, că Ionică i-ar fi luat dreptul de semnătură pe actele de urbanism şi că i-ar fi interzis chiar să intre în biroul de urbanis, dar şi să aibă acces la date legate de buget.
Ulterior, Apostoliceanu a spus chiat în emisiunea „Subiect de presă” realizată la Antena 1 Piteşti de către directorul cotidianului nostru, Mihai Golescu, şi de directoarea postului TV, Cristina Munteanu, că, dacă în 2020 nu va dori să candideze la funcţia de primar Cristian Gentea (şeful PSD Piteşti), atunci el este dispus să îşi asume o candidatură şi chiar să intre într-o competiţie internă cu Cornel Ionică în PSD în acest scop. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, mai ales că în scurt timp sunt şi alegeri europarlamentare iar PSD, ca orice partid, are nevoie de linişte interioară pentru a putea să se concentreze pe competiţia electorală…