Recent încheiata „Toamnă piteşteană”, în fond un târg în centrul municipiului cu de toate, de la haine de iarnă la flori de primăvară, m-a provocat la consultarea stufoasei legislaţii privind comerţul în pieţe, siguranţa alimentară (167 de acte normative), protecţia consumatorului, igiena publică şi securitatea la incendii.
Aflându-mă la interferenţa a ceea ce se prevede în actele normative şi ceea ce se întâlneşte pe teren, fără să intru în vreo investigaţie, îmi pun în calitate de cumpărător şi consumator câteva întrebări retorice. Pornesc de la considerentul că respectivul târg s-a desfăşurat pe baza unei autorizaţii în care nu s-a lăsat nicio îndoială asupra corectitudinii fiscale a actului comercial şi asupra siguranţei cetăţenilor.
Totuşi, or fi fost igienizate căsuţele din lemn înainte de a deveni pentru a nu ştiu câta oară centre de vânzare a produselor alimentare? Dar autorizaţie de la pompieri or fi avut? Protecţia Mediului a avizat poluarea intensivă cu fum degajat de la cele peste zece grătare? Mai departe, au avut standurile cu mărfuri agroalimentare numele producătorilor şi provenienţa produselor? S-au dat peste tot bonuri fiscale ori s-au rupt file din carnetele de comercializare? Au avut toţi cei obligaţi case de marcat şi au funcţionat acestea? S-a respectat regimul de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice? Este bine ca produse din carne şi brânzeturi să fie la un loc în bătaia soarelui, vântului şi prafului?
La capitolul „n-am văzut” aş menţiona: cântarul de control al cumpărătorului, punctul de prim ajutor medical ori de intervenţie în caz de incendiu, sursa de apă curentă potabilă la terasele de alimentaţie publică şi nu numai, pubele de colectare a resturilor, toalete ecologice, completul (echipamentul) obligatoriu pentru vânzători. Mai adaug, or fi trecut prin târg organele de inspecţie şi control abilitate cu aplicarea legilor în domeniu? Ori au trecut cu vederea?
În fine, ajung la felicitări. Cui? Locatarilor adiacenţi care au suportat fumul şi artiştilor care au urcat pe scenă. Nici să supăr, nici să mă supăr, las retorica şi zăbovesc în realitatea economiei de şi din piaţă apelând la Moliere, maestrul francez al satirei, şi la a sa piesă „Burghezul gentilom” încheind cu replica: „Mai bine bate-mă, dar lasă-mă să râd!”
C. BUJDOIU
