Advertisement
Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea are în plan reabilitarea clădirilor proprii, investiţia urmând să înceapă după ce vor fi parcurşi paşii prevăzuţi de lege pentru achiziţiile publice. Conform unui raport al instituţiei, valoarea investiţiei este de 2,25 milioane lei, la care se adaugă TVA. Sediul ABAAV se află pe Calea Câmpulung, aproape de ieşirea din Piteşti spre Mărăcineni, şi se compune din patru corpuri de clădire care vor fi toate reabilitate şi modernizate. Se au în vedere faţadele, instalaţiile termice şi sanitare, dar şi cele de ventilaţie, precum şi interioarele clădirilor respective.
Advertisement