Se discută mult despre creşterea natalitatăţii şi a vitalităţii poporului român. Cauza fundamentală a prăbuşirii demografice stă în războiul dus de elitele conducătoare cu ţăranul român. Pe vremea regimului burghez se manifesta tendinţa fugii din închistata lume rurală spre oraşele în plină dezvoltare şi, mai ales, spre Bucureşti. Era un proces lent, dar a venit perioada comunistă. Atunci era un război pe faţă. Cei care s-au opus sistemului aberant au pierit prin temniţe şi pe la canal. Cum cotele impuse proprietarilor erau greu de suportat, oamenii au preferat să fugă în mediul urban şi acolo se lăsau la mila regimului. Satul a îmbătrânit şi se ştie că orăşenii nu iubesc copiii. Sunt preferate plăcerile vieţii şi nu complicaţiile aparent inutile. Evenimentele din 1989 au adus o invazie de mărfuri străine pe piaţă, inclusiv în sectorul alimentar. Indiferent cât şi ce produc ţăranii, comercianţii din marile lanţuri internaţionale aduc şi mai multă marfă la preţuri ce omoară orice idee de dezvoltare. A fost normal să se producă o migraţiune spre Vest şi tot tinerii au fugit. Margarina a ucis vacile, gripa aviară a dus la scăderea interesului pentru păsări, iar acum sunt exterminaţi porcii din gospodării pentru a limita efectele pestei porcine, în realitate pentru creşterea pieţei marilor producători. Nu este de mirare că astfel de fenomene determină o migraţie ce stă s-o concureze pe cea din Siria. În plus, străinii cu bani au cumpărat bucată cu bucată terenurile mici ale celor plecaţi sau neputincioşi şi astfel ţăranii români se văd asediaţi în propriile sate de autorităţi şi de străini. Guvernanţii vor copii, dar lupta împotriva mediului rural a dus la această golire accelerată şi fenomenul nu poate fi oprit.
Prof. Ionel-Claudiu DUMITRESCU