Moarte tragică în Argeș. Și-a dat ultima suflare în curtea vecinei.
Update: În ziua de 04 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o gospodărie din localitatea Coșești, un bărbat de 55 de ani, din localitate, ar fi fost prins sub un copac, în timp ce încerca să-l doboare.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și un echipaj medical, care l-au găsit pe bărbat inconștient. Din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat.
Polițiștii de investigații criminale sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.
În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Știrea inițială
Două echipaje de pompieri cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autospecială de stingere cu apă și spumă, au fost solicitate să intervină în localitatea Coșești, satul Păcioiu Valea Popii, pentru acordarea de îngrijiri medicale unei persoane, peste care, din primele informații, ar fi căzut un copac.
La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, persoana era extrasă. Paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare. Ar fi vorba despre o persoană de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 54 de ani.
Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, fiind declarat decesul. Vom reveni cu amănunte!
(Foto: descriptiv)