Liderul PNL Argeş, acum şi preşedinte al Autorităţii Naţionale de Valorificare a Activelor Statului, denunţă „o serie de manipulări legate de autostrada Piteşti – Sibiu”. Miuţescu face referire la anunţul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc de la PSD, care a declarat că finanţarea europeană pentru acest obiectiv ar fi fost suspendată.
„Îi rog pe cetăţeni să nu creadă afirmaţiile lipsite de orice temei privind abandonarea autostrăzii Piteşti-Sibiu. Aceasta va fi construită şi ne vom bucura cu toţii de ea. Regret că o discuţie firească despre chestiuni legate de mediu îi determină pe unii oameni cu mai puţină bună credinţă să manipuleze grosolan, în sensul că nu vom avea această autostradă. Îi mai rog pe cetăţeni să-şi amintească promisiunile făcute de premierul Ludovic Orban. Tot ceea ce a promis, până acum, a realizat. La fel va fi şi în cazul autostrăzii Piteşti-Sibiu!”, dă asigurări Miuţescu.
Un Comentariu
Anonim
Ce discuție ,,firească” despre mediu visezi, Miuțescule, e vorba despre un gândac de doi bani, un motiv de care râd și curcile…Servitorilor!