Aşa cum v-am informat, parlamentarii judeţului au participat zilele trecute la o întâlnire organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș. Şefii CCIA Argeș, George Caval și Gheorghe Badea, alături de manageri ai unor companii din județ (Dacia, Lisa Draxlmaier, Karcher, Grupul GIC, Grupul John, New Design Composite, Argcoms, etc) au venit cu soluţii concrete la problemele economice ale judeţului.
Fără exerciţii de imagine!
Astfel, au fost făcute propuneri în domeniul fiscalității, al protecției mediului, dar s-a discutat şi despre infrastructura mare: centura de vest a Piteștiului, reabilitarea DN 73C şi a Transfăgărășanului, modernizarea centurii de nord din Curtea de Argeș, realizarea drumurilorexpres Pitești-Mioveni, Pitești-Brașov, finalizarea liniei de cale ferată Pitești-Râmnicu Vâlcea.
„Toate probleme enumerate sunt și pe agenda noastră. Cred că rolul nostru nu e să intrăm în detalii, ci să încercăm să prioritizăm aceste proiecte, ale județului. Le întind mâna tuturor și sunt deschis să facem un pact politic pentru a susține aceste proiecte la nivel decizional, în interesul ageșenilor. Vom participa la aceste întâlniri de câte ori va fi nevoie”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu.
„Trebuie să renunțăm la tentația de a face politică și exerciții de imagine în cadrul unor astfel de întâlniri. Să încercăm, în schimb, să găsim soluții pentru argeșeni. Nu poți veni, de exemplu, cu sute de amendamente la Legea bugetului de stat! În mandatul trecut eu am avut amendamente legate de Gara Regală din Curtea de Argeș, pentru Transfăgărășan, dar toate au fost respinse. Hai să facem ce nu s-a făcut până acum și să nu greșim căzând în capcana demagogiei!”, a spus şi senatorul liberal Dănuț Bica.