Azi-noapte, mitingul organizat de diaspora în Piaţa Victoriei din Bucureşti s-a încheiat, după ce Jandarmeria a folosit forţa pentru a-i dispersa pe manifestanţi.
Numărul maxim de protestatari a fost de 60.000-100.000 de persoane, estimările diferind serios una de alta.
Forţele de ordine au pus capăt mitingului după ce au intervenit folosind tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.
În cursul intervenţiei s-au înregistrat peste 400 de cazuri de oameni care au avut nevoie de ajutor medical. Câteva zeci au ajuns chiar la spital.
În orele în care a avut loc mitingul, manifestanţii au încercat de mai multe ori să intre cu forţa în sediul Guvernului, fiind de fiecare dată respinşi de cordoanele de jandarmi.
Manifestanţii au aruncat către jandarmi cu pietre, sticle şi alte obiecte, rănind 12 oameni ai legii. Protestatari violenţi au sustras armele din dotarea a doi jandarmi care fuseseră răniţi. S-a deschis o anchetă separată în acest caz.
Printre jandarmii răniţi se află şi o femeie, bătută crunt de manifestanţi. Femeia a fost internată la Spitalul Floreasca, cu diagnosticul prezumtiv de fractură de coloană cervicală.
Există riscul, au anunţat oficiali ai Jandarmeria, ca femeia să rămână paralizată pe viaţă.
Viziuni diametral opuse
Preşedintele României, dl Klaus Iohannis, a cerut procurorului general al României, dl Augustin Lazăr, să deschidă o anchetă în care să investigheze dacă intervenţia jandarmilor s-a situat sau nu în limitele legii. Sunt voci care au acuzat că Jandarmeria a făcut uz excesiv de forţă.
Reprezentanţii instituţiei, pe de altă parte, au declarat că s-a acţionat strict în limitele legii. „Am ripostat doar când am fost atacaţi…am folosit forţa gradual…ordinul de intervenţie în forţă a fost dat de prefectul Capitalei”.
Tabăra protestatarilor acuză că au existat mai multe cazuri de persoane lovite brutal de jandarmi, în timp ce protestau paşnic, unii chiar cu mâinile ridicate, pentru a se vedea că nu prezintă pericol pentru nimeni.
A fost lovită chiar şi o femeie aflată într-un cărucior pentru persoane cu handicap locomotor.
Jandarmii au replicat că, în situaţii precum cea de azi noapte, a fost „imposibil de a extrage cu penseta un individ dintre alte mii de oameni. Ne-am izbit și de o reticență a oamenilor în ceea ce privește acțiunile noastre”.
Tabăra oamenilor legii a acuzat faptul că mai mulţi jandarmi au fost bătuţi de grupuri de protestatari. De altfel, în rândurile acestora, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a explicat că s-au strecurat şi provocatori.
„Spre deosebire de februarie 2017, în primele faze, oamenii obișnuiți nu ne-au creat spațiul necesar, nu s-au delimitat de acele grupuri violente; dacă ar fi fost mai receptivi la ceea ce am spus lor, dacă nu ar fi avut o atitudine provocatoare la adresa forțelor de ordine, lucrurile ar fi fost mai simple”, se spune într-un comunicat de presă al Jandarmerie.
La televiziuni şi în mediul online circulă sute de spoturi video în care se prezintă şi cazuri de protestatari paşnici bătuţi de jandarmi, şi cazuri de jandarmi bătuţi de protestatari violenţi.
Jurnalişti, victime ale violenţelor
În cursul ciocnirilor de aseară din Piaţa Victoriei, mai mulţi jurnalişti au fost loviţi de către membri ai forţelor de ordine. E cazul lui Robert Mihăilescu, de la Hotnews, dar şi al unui cameraman şi al unui jurnalist, ambii ai televiziunii publice din Austria.
Anchete penale pe rol
În afară de ancheta cerută de şeful statului, privitor la legalitatea acţiunilor jandarmilor, au mai fost deschise zeci de alte dosare penale în cee ce priveşte acte de huliganism comise de manifestanţi violenţi.
surse foto: facebook, Sursa Zilei
2 Comentarii
Anonim
„Jurnalişti, victime ale violenţelor” spune tot despre cum în calitate de om nevinovat ți-o iei pe cârcă și ești bătut tocmai de către cei care ar trebui să te apere .
Eu cred că românul s- a născut sadomasochist.
Plătești din buzunarul propriu angajați ai Jandarmeriei, Poliției, serviciilor de informații, pentru a fi bătut. Numai în România se poate întâmpla așa ceva.
Puiu
In primul rand ăla nu a fost miting.
Nici 10% din cretinii care au participat nu au fost din diaspora.
Cum sa spunem că fost organizat,când nu au avut niciun organizator.
Președintele i-a acuzat pe jandarmi,eu nu.Drogatii aia din galerii au comis-o iar.
Cine-i plătește?
Este clar că s-a încercat să dărâme guvernul.
Daca ar fi reușit ,pe cine ar fi pus?
Nu avem democrație,avem anarhie.Romania nu poate fi niciodată,dar niciodată, o țară democrată.Nu am capacitatea sa citesc în dedesubturi.
De ce sunt iar în stradă daca nu au autorizație?
Ce-ar fi făcut francezii?
Analiștii își dau cu părerea în funcție de interese.Jurnalistii la fel.Blestemul este pe noi,mârlănia și prostia și mai rău.
Nu răspund la provocări!Nici eu și nici alții nu știu ce se întâmplă,dar ne omoram intre noi.