Misiune inedită a polițiștilor de la Autostrada A1. Viitoare mămică transportată urgent la spital, unde a și născut
În seara zilei de 16 august 2024, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi A1 București-Râmnicu Vâlcea au demonstrat, încă o dată, dedicarea și profesionalismul lor în slujba cetățenilor.
În timpul unei patrulări de rutină în zona km 42, de pe A1, agenții de poliție din cadrul unui echipaj au fost abordați de către un bărbat din județul Teleorman, care conducea un autoturism și care a solicitat disperat ajutorul polițiștilor, deoarece soția sa, însărcinată, intrase în travaliu și nu ar fi ajuns la timp la un spital din București, pentru a naște.
Având în vedere faptul că era perioada minivacanței și traficul era aglomerat, fără a ezita, agenții au raportat ierarhic situația și au pornit, imediat, în inedita misiune. Astfel, echipajul de poliție a escortat autoturismul până la spital, parcurgând aproximativ 50 de km în regim de urgență.
Datorită intervenției prompte și eficiente a polițiștilor, viitoarea mămică a fost preluată în siguranță de cadrele medicale, ajungând la timp pentru a primi îngrijirile necesare.
Mulțumită agenților, o fetiță minunată a venit, în siguranță, pe lume.
Ulterior, tinerii părinți au ținut să mulțumească polițiștilor: „Am fost plăcut surprinși de empatia polițiștilor români. Dorim să le adresăm mulțumiri atât pentru profesionalism, cât și pentru rapiditatea cu care au acționat.”
„Acest eveniment subliniază, încă o dată, importanța și devotamentul polițiștilor români în asigurarea siguranței și bunăstării cetățenilor.
Felicitări agenților de poliție pentru profesionalismul și promptitudinea de care au dat dovadă!
Multă sănătate și fericire tinerilor părinți și micuței!”, a transmis IPJ Argeș.
Foto descriptiv