În acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni punctuale, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția, în cadrul cărora au acționat pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru această perioadă precum și prevenirea și combaterea altor fapte de natură contravențională sau penală.
Astfel, în ultimele 72 de ore au fost constatate mai multe abateri de la prevederile Legii 55/2020, dar și de la alte acte normative, pentru care au fost aplicate un număr de 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.000 lei.
În ziua de 04 decembrie, jandarmii argeșeni care desfășurau acțiuni de verificare au constatat faptul că în interiorul unui restaurant din comuna Băbana avea loc o petrecere privată(cununie) la care participau mai multe persoane. Ca urmare a abaterilor legale, organizatorul evenimentului a fost sancționat cu amendă în valoare de 3000 de lei, iar petrecerea a fost oprită.