În 2018, când se vor împlini 600 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân şi 100 de la Marea Unire, ortodocşii ar putea avea un nou sfânt în sinaxar. Prima canonizare a unui domnitor român a avut loc în 1992. În acel an, Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu au fost proclamaţi de către Patriarhul Teoctist sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. În 2008, a fost canonizat Neagoe Basarab. Propunerea de canonizare a lui Mircea cel Bătrân, de numele căruia se leagă prima atestare documentară a Piteştiului, a venit din partea arhiepiscopului Varsanufie al Râmnicului. În 2018 se vor sărbători şi 620 de ani de la Sfinţirea Mănăstirii Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, în care se află locul său de veci.
Claudiu DIŢA