Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a anunţat că musceleanul Mircea Diaconu ar urma să îşi depună sâmbătă la Biroul Electoral Central candidatura pentru alegerile prezidenţiale, după ce a strâns numărul de semnături necesare.
„Tocmai am strâns şi noi, şi ei (n.r. – ALDE) semnături pentru susţinerea candidatului Mircea Diaconu. Cu siguranţă Mircea Diaconu îşi va depune candidatura. Am înţeles că sâmbătă. Are numărul de semnături, mult mai mult decât avea nevoie şi, de asemenea, echipele tehnice trebuie să discute imediat, cred că vineri, despre reprezentanţii în birourile electorale judeţene. După care nominalizăm în cele 18.000 de secţii de vot şi asigurăm suportul logistic pentru candidatul Mircea Diaconu”, a declarat Ponta.
Protocolul de constituire a Alianţei electorale ALDE – PRO România, semnat pe 28 august de liderii celor două partide, prevede grupuri de sprijin la nivel judeţean pentru Mircea Diaconu, candidat la alegerile prezidenţiale. Actorul Mircea Diaconu şi-a anunţat pe 25 august intenţia de a candida ca independent la alegerile prezidenţiale şi a solicitat atunci sprijinul tuturor celor care vor să îl susţină în acest demers pentru a obţine cele 200.000 de semnături necesare.
2 Comentarii
NIR
Oare, ce vrea sa faca omu’ asta ?!
sustinator psd
pai cu Alde,care poate alde nimeni,ca aia sau dus.Acu’ le face de trei saptamani.Si daca tot a strans sa-le tina bine,poate scrie la fiecare felicitare de multumire si pierdere.