Miracol! Alexia, vizitată de medicul care i-a redat ambele mâini.
Medicul Sidonia Susanu, care i-a redat ambele mâini Alexiei Tudose, fetița rămasă cu brațele amputate după accidentul de la Pașcani, a mers personal, duminică, acasă la Alexia pentru a o vedea. Doctorița a mers să discute cu Alexia, dar și să vadă în ce fel evoluează starea sa. Gestul medicului arată cât de marcat a fost de suferința copilei, dar și în același timp cât de dedicat este ca fata să își revină în totalitate.
„Daca cineva ne-ar intreba ce ne-am dori in aceasta zi de Duminica, i-am arata pozele acestea si i-am spune ca deja avem TOT ce ne face fericiti!!! Multumim dna Sidonia Susanu pentru vizita! Ne-ati umplut casa cu liniste sufleteasca!”, a fost mesajul mamei Alexiei, după vizita medicului.
La rândul său, medicul a precizat că se afla în vizită la Botoșani și a acceptat invitația Alexiei. „Fiind in vizita in Botosani, nu am putut refuza invitatia Alexiei! M-am bucurat nespus sa o gasesc bine, fericita in mijlocul familiei, facand pasi importanti in recuperarea sa!”, a scris medicul pe Facebook.
Alexia a fost externată din spital înainte de Revelion. Deși foarte mulți copii au fost răniți în urma accidentului, starea Alexiei a fost cea mai gravă, medicii considerând că supraviețuirea ei a fost un miracol.
(Sursa: botosaninews.ro)