În sprijinul promovării şi cooperării bilaterale dintre România şi Republica Populară China, oraşul Mioveni (prin Consiliul Local şi cu sprijinul Ambasadei RP China la Bucureşti) va încheia, astăzi – la ora 10, la primărie – un acord de înfrăţire cu oraşul Jinhua (provincia Zhejiang) şi un acord de cooperare, astfel încât la viitorul spital din Mioveni să funcţioneze o secţie de medicină tradiţională chineză. „Pregătim şi personal pentru a lucra cu medici chinezi; este vorba, de exemplu, de asistente care învaţă încă de pe acum limba chineză. La Mioveni va fi singurul spital cu această specializare din România. Estimez că la anul aparatura va intra deja în evaluare pentru a se vedea cum funcţionează, conform normelor în vigoare”, a spus primarul Ion Georgescu.
Oaspeţii vor vizita, cu acest prilej, mai multe obiective economice şi culturale din judeţ.
Mioveniul este înfrăţit şi are strânse relaţii de colaborare cu Măgdăceşti (Republica Moldova), Istra (Federaţia Rusă), Petrich şi Debovo (Bulgaria), Grand Saconnex (Elveţia), Landerneau (Franţa), Salamina (Grecia) şi Abrantes (Portugalia). Vă reamintim şi că, în luna decembrie a anului trecut, Excelenţa Sa Xu Feihong, ambasadorul RP China în România, a acceptat titlul de cetăţean de onoare al oraşului Mioveni.
Mirela NEAGOE, Claudiu DIŢA