Mioveni. A intrat cu maşina în Monumentul Eroilor.
În jurul orei 4.30 a dimineţii de ieri, Poliţia Mioveni a fost sesizată prin 112 despre faptul că o maşină a intrat în Monumentul Eroilor din Racoviţa aflat la intersecţia bulevardului Dacia cu strada Nicolae Racovicenu.
Momentul accidentului a fost înregistrat pe camere de supraveghere video, iar primarul Ion Georgescu a postat imaginile pe reţeaua sa de socializare.
Când au ajuns la faţa locului, oamenii legii au găsit doar autoturismul, dar 20 de minute mai târziu l-au găsit şi pe şofer. Este vorba despre Andrei S., de 23 de ani, din localitate, care verificat cu etilotestul a reieşit că avea o concentraţie de 0,74 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, apoi poliţiştii au întocmit dosar penal.
Tamponare la Costeşti
Tot ieri, pe la ora 17.30, Poliţia Costeşti a fost anunţată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale în care au fost implicte două vehicule.
Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Costeşti s-a stabilit că Marin A., de 53 de ani, din localitate, conducea un Renault Megane pe strada Primăverii. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, el s-a tamponat cu un Volkswagen Transporter condus regulamentar în faţa sa de Alexandru D., din acelaşi oraş.
Ambii conducători auto au vest verificaţi cu etilotestul constatându-se că Marin A. era băut şi avea o concentraţie de 0,70 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celui de al doilea şofer rezultatul a fost negativ. Şi în acest caz a fost deschis dosar penal.