Pronie cerească sau ce? Deschid cartea lui Montaigne chiar la propoziția din titlu. Și mă minunez, fiindcă tocmai pornisem să scriu un eseu despre domul Mânzână. Ce treabă are Montaigne cu președintele Consiliului Județean? Citiți și veți vedea că are. Și nu doar cu Domnia Sa, ci și cu ÎPS Calinic.
Căruia, în calitate de scriitor, sunt invitat, cu ani în urmă, să-i scriu o prefață la cartea despre eseurile sale, prinse în opera integrală. Care s-a tipărit deja. Și, firește, înainte de a scrie, mă duc să mă documentez la părintele eseului, adică la Michel Seigneur de Montaigne. Care Seigneur, ce să vezi, scrie cum reproduc eu afirmația din titlu, la pagina 282. De ce la pagina asta? Pentru că, întâmplător sau nu, la pagina asta am deschis prima dată cartea, bucuros că mi-am procurat-o de la chioșcul din fața Supermarketului Trivale. Mai precis de la librarul cel mai informat și aprovizionat al Piteștiului, dl. Gh. Codescu. Pronie cerească pentru editorialist sau ce?
Scriu Pronie, fiindcă, nu-i așa domnule Mânzână, e greu să-i pui minții hotare, dacă mintea „lacomă și iscoditoare n-are nici un motiv să se oprească la o mie de pași mai degrabă decât la cincizeci”. Nici eu nu m-am oprit la o distanță mică de Casa Albă, ci m-am dus tocmai la dracu-n praznic, cum se spune, pe drumul dinspre Șuici spre Călimănești ca să mă minunez, odată și-ncă odată, că la Vâlcea se poate, iar la noi nu. Ce se poate? Un drum ca-n palmă, asfaltat de ți-e mai mare dragul, pornind dintr-o vâlcea oarecare și dintr-un sat oarecare, Robaia, pe care mergi de drag până-n stațiune, iar când pleci de la Șuici, deci de la noi din județ, faci vreo doi km Pe asfalt, după care ești pur și simplu interzis. Drum neasfaltat, gropi și iar gropi, hurducătură după hurducătură, de la Enculești până la Robaia. Merge lumea și pe drumul ăsta, fiindcă-i mult mai scurt până la Călimănești, dar vede câtu-i de prost, compară și judecă. Cum e la noi și cum e la ei. De ce la Vâlcea sunt bani să fie modernizate drumurile, iar la noi, nu!
Să fim clari, în termenii pe care-i sugerează ilustrul filosof când vorbește despre „nestatornicia faptelor noastre”, că gândurile pe care le pun eu aici, pe hârtie, sunt despre ceea ce cred eu, nu trebuie luat drept ceea ce ar trebui crezut. Președintele, sau mă rog, șeful de la Direcția Drumuri n-au decât să meargă și să vadă cum stau lucrurile. Și dacă tot vor merge or să vadă că a mai rămas neasfalt și un … flentic de drum pe Plaiul Oii, vreo jumătate de kilometru, acolo unde terenul este frământat și a fost lăsat în seama Celui de Sus. Care, deh, nici el nu le vede pe toate. Darămite, dl Mânzână! El, săracul, n-are timp nici să-i dea o mână de ajutor unui pesedist de la Corbi, jinduind după o internare la I.S.U. Argeș. L-am știut pe dl. Mânzână un om cu suflet mare și tare mă mir că acum experiența de la C.J. pare să-l fi schimbat.
Sau poate că mă înșel eu, iar președintele de la PSD Argeș rămâne tot un om săritor la nevoie, cu suflet, dar – vorba lui Montaigne – „dacă sufletul ăsta ar cunoaște ceva, el s-ar cunoaște mai întâi pe sine”. Ceea ce ar trebui să facă și dl Mânzână, chiar când îmi mărturisea, cu un an și ceva în urmă, că-i hotărât să facă economie la sânge cu banii care se cheltuie în județ. Pe criza asta este bine că gândește așa, dar sper să nu gândească – după ce dl Manu a desființat Casa Creației – să facă la fel cu Fanfara „Argeșul”, care fanfară este la un pas de lichidare. Sau poate că nu-i așa, poate că – tot vorba lui Montaigne – „omul e în stare de toate, la fel cum nu e în stare de nimic”. Or dl. Mânzână trebuie să fie în stare de toate, că doar e președintele Consiliului Județean. Mai ales când e vorba să nu-i pui minții hotare, ci să cauți soluții.
