După cum v-am informat, joi dimineaţă nouă autoturisme (şi nu zece cum fusese transmisă informaţia iniţială) au fost găsite cu anvelopele înţepate în parcarea din faţa Şcolii Gimnaziale Nr. 4 „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeş.
Supăraţi la culme că nu pot ajunge la serviciu, dar şi că anvelopele tăiate nu mai pot fi folosite şi trebuie cumpărate altele, proprietarii au sunat la 112 şi poliţia a demarat o anchetă. Vizionând imaginile înregistrate pe camerele de supraveghere video existente în zonă, oamenii legii i-au identificat pe autori. „Lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş au identificat doi minori, ambii în vârstă de 11 ani, din municipiu, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de distrugere.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în data de 1 martie, cei doi ar fi deteriorat nouă anvelope ale unor autoturisme aflate într-o parcare din municipiul Curtea de Argeş. În cauză sunt efectuate cercetări pentru recuperarea prejudiciului cauzat”, se arata în comunicatul de presă transmis azi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş. Ţinând cont că la vârsta lor cei doi puştani nu răspund penal, cei care vor fi nevoiţi să suporte consecinţele odraslelor sunt părinţii. Şi tot ei vor trebui să-i despăgubească pe cei care s-au ales cu anvelopele maşinilor tăiate.
Val. NICOLAU