Consecvent ideii de promovare a Argeşului la nivel naţional, Şerban Valeca, ministrul Cercetării şi Inovării, a decis să continue activităţile prin care îşi invită colegii miniştri să ne viziteze judeţul. Astfel, după ce pe 17 februarie viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a vizitat Argeşul, pe 3 martie se va afla la Piteşti şi Alexandru Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Cea mai importantă activitate înscrisă pe agenda de lucru a vizitei ministrului Cuc este o întâlnire cu toţi primarii din judeţ, în cadrul căreia îi vor fi prezentate problemele cu care aceştia se confruntă şi care intră în sfera atribuţiilor Ministerului Transporturilor şi se vor căuta soluţii de rezolvare. După întâlnire va fi organizată o conferinţă de presă, prilej pentru mass-media locale de a ridica în faţa şefului de la Transporturi probleme spinoase pentru argeşeni, cum ar fi autostrada Piteşti – Sibiu, reabilitarea DN73 Piteşti – Câmpulung şi mai departe pe culoarul Rucăr-Bran, autostrada/şoseaua de viteză Piteşti – Craiova, alte probleme referitoare la infrastructura rutieră.
Val. NICOLAU