Este perioada vacanţelor şi măsura poate n-a atras atenţia, deşi este chiar una revoluţionară, echivalentă cu formularea întâlnită adesea: “e timpul să rupem pisica!” Da, dureros moment, dar – se apreciază aproape unanim, mai ales din afara breslei – unul foarte necesar.
S-a vorbit mereu despre modalităţile prin care s-ar putea ridica, cu fiecare etapă, calitatea învăţământului. S-au oferit diferite formule de reformă a domeniului, dar, de fiecare dată, nu s-a accentuat suficient impactul unui factor hotărâtor: calitatea cadrului didactic. El materializează reforma! De activitatea sa de la catedră depinde şi… calitatea elevului!
Ei bine, ministrul Ecaterina Andronescu a venit cu o măsură radicală, una care a stârnit comentarii, pentru că este pentru prima dată când a fost nominalizat unul dintre punctele hotărâtoare de selecţie a calităţii cadrelor didactice.
Examenul de titularizare în învăţământ este investit cu puterea de a separa bobul de neghină. Cam radical spus, dar rezultatul acesta este: barieră în calea celor care au neglijat pregătirea continuă, au exacerbat puterea Diplomei de absolvire a facultăţii şi s-au prezentat la examen nepregătiţi. Este vorba de 8000 de cadre didactice: ori au luat note sub 5, ori s-au retras din examen, socotindu-l de netrecut pentru ei, din cauza subiectelor prea dificile.
Propunerea ministrului este ca aceştia să nu mai poată ocupa un post în învăţământ. Au apărut interpretările care ridică această barieră, invocând nota din anii anteriori. Curtea Constituţională a declarat, în 2018, neconstituţională această “breşă” în faţa exigenţei.
Este un fapt cunoscut: în lumea şcolii, catedrele de specialitate (constituite din profesori de aceeaşi “meserie”), consiliile profesorale, directorii şi, mai ales, elevii cam ştiu cum se stă, “la ore”, cu profesorii dedicaţi, bine pregătiţi şi cu ceilalţi, care au cam coborât ştacheta competenţei.
Examenul de titularizare ar dobândi, sub auspiciile unei exigenţe continue, filtrul necesar calităţii umane şi profesionale, momentul zero al reformei şcolare. Este pregătit sistemul pentru această măsură chirurgicală? O întrebare deschisă, în care au loc şi politicul, şi presiunea candidaţilor, şi atâţia factori subiectivi care au acţionat până acum.
În Argeş, din cei 672 prezenţi la examen, 142 s-au retras, 118 au luat note sub 5, iar 410 mai mult de 5. Ţintele: nota 7; nota 5 pentru a fi suplinitori. Au fost şi cinci note de 10.
3 Comentarii
Anonim
Eu aş propune ca cei trecuți de 65 de ani (vârstă de pensionare-la limită- cf. Legii în vigoare) să nu mai aibă dreptul să mai facă… propuneri-„breşă”… prin ziare, necum să mai fie şi miniştri (ai Învățământului şi Educției Naționale :)) sau „editorialişti”, de hobby, mai ales dacă n-au dat în viața lor un EXAMEN (Concurs) de Titularizare pe post…”pe bune”! Adică , fără pile de la Partid & Securitate ! Ce nu vă convine ?!…
Anonim
Nu ne convine că ești prost!
Anonim
Domnule Traian Ulmeanu , „populismul”, ca metodă „tactică” (adică pe termen scurt) de a obține şi practica „puterea” la nivel de comunitate (societate)-ceea ce de la grecii vechi şi Aristotel este totuna cu „Politica”- este, evident, o cale bătătorită de mii de ani, oriunde au existat forme structurale/ structurate social/politic/ (adică organizate/”conduse”) – de la ginta mtriarhală/patriarhală şi triburile războinice ale epocii bronzului şi fierului şi, paradoxal, până la societatea post-capitalistă contemporană (corporatismul postindustrial şi militarist mondialist- de azi şi de mâine).Dar, populismul, ca tactică, deşi are impact/succes imediat nu „ține” un timp îndelungat (nu are valabilitate, nu are, deci, funcționalitatea strategiei) , istoric , iar „succesul” lui (vicios) este „răzbunat”/răsturnat, din fericire, prin „Viclenia Rațiunii”(„List der Vernunft”-descrisă de Hegel in „Fenomenologia spiritului”)… Iată (fie-ne iertată „analogia”cu „Fenomenologia spiritului” şi Filosofia istoriei, hegeliană) , o măsură populistă, , în fond, neargumentată/ nesusținută temeinic, legal/juridic , dar şi „abuzivă”, moral, ca cea pe care o aveți în vedere, în editorialul de mai sus, „lăudând” propunerea anticonstituțională a ministrului Învățământului, Andronescu Ecaterina (un ministru , altfel, cu „bun simț”, dar nu la învățământ , zic „răutăcioşii”!) a fost „răsturnată” prin alt „populism”(şi mai „vinovat”), dar într-un caz şi din pricina unei „opinii” (tot populiste), de această dată în „Cazul Caracal”, Andronescu fiind demisă de şefa sa de partid şi prim-ministru, Veorica Vasilica Dăncilă, care a profitat „de ocazie” şi a lăsat-o… „fără obiectul muncii” pe septuagenara „Abramburica”, trimițând-o…la PENSIE ! Vivat Academia !