După vicepremierul Sevil Shhaideh şi miniştrii Răzvan Cuc (Transporturi), Ionuţ Vulpescu (Cultură), vineri a venit rândul ministrului Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, să facă o vizită oficială în Argeş. În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, pentru o oră şi jumătate, ministrul a stat de vorbă cu primari, parlamentari şi consilieri judeţeni care au adus în atenţie problemele cu care se confruntă Argeşul pe linia competenţelor ministerului menţionat.
Laconică
Aşa cum au procedat şi ceilalţi colegi din Cabinetul Grindeanu – deşi mai zgârcită la vorbe! – Adriana Petcu a spus că toate solicitările vor fi analizate. Printre problemele ridicate de primari se numără cadastrarea pădurilor şi apelor, regularizarea cursurilor de apă (pentru diminuarea riscului de inundaţii), decolmatarea unor cursuri de apă (cum este cazul unui proiect cu fonduri europene pentru lacul de acumulare Prundu din Piteşti pentru punerea acestuia în siguranţă), construcţii în albia minoră a apelor şi, nu în ultimul rând, salubrizarea cursurilor de râu.
Pădurea Trivale
Ministrul a spus şi că proiectul de declarare a pădurii Trivale drept arie protejată este pe ultima sută de metri. Ministerul Mediului, care are competenţe în acest sens, a cerut de la Primăria Piteşti chiar săptămâna trecută clarificări pentru documentaţia depusă la dosar. Conform prefectului Cristian Soare, ar mai trebui doar câteva avize pentru ca pădurea să fie arie protejată (fiind parcurse 99% dintre proceduri).
Greenpeace
În timp ce ministrul susţinea la Piteşti conferinţa de presă ca urmare a şedinţei, la Vidraru, pe Transfăgărăşan, protestau 30 de activişti Greenpeace cu privire la defrişările din pădurile virgine care ar pune în pericol lacul de acumulare. „Voi cere un raport în acest sens Gărzii Forestiere”, a spus ministrul. Curios, dar şi la vizita recentă a unui ministru din cabinetul Grindeanu, şi anume Răzvan Cuc de la Transporturi, a fost un protest ad-hoc peste drum de sediul PSD, de această dată al unor persoane care militau împotriva Guvernului…
Claudiu DIŢA