Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că va „adapta puternic” tematica examenelor finale pentru generația COVID. Practic ministrul spune că va da teste mai ușoare pe care să le poată trece elevii din anul pandemiei. Este doar o fardare a realității că educația elevilor din generația COVID a fost afectată dramatic de proasta organizare a școlii online și de decizia Guvernului PNL de a ține școlile închise pentru cea mai lungă durată din toată Europa, afirmă Vasile Mihăilescu, fost consilier județean.
„De altfel, ministrul însuși spune că „dacă nu s-ar adapta tematica la examene ar fi o negare a evidenței” – adică o negare a evidenței că elevii nu s-au putut pregăti corespunzător pentru a trece un examen de același nivel pe care l-au dat generațiile anterioare. În realitate însă, a face examenele mai ușoare ca notele obținute să fie comparabile cu cele din anii anteriori reprezintă doar fardarea realității că deciziile proaste ale guvernării PNL au compromis iremediabil o întreagă generație de elevi. Sistemul de educație este în suferință și se pare că guvernanții nu au pregătit așa cum se cuvine redeschiderea școlilor!”, declară Vasile Mihăilescu.