“În urma unor întâlniri, ultima având loc astăzi cu Asociaţia Municipiilor din România, cu primarii municipiilor din România, am fost de acord şi vom propune la nivelul proiectului unei noi legi a Educaţiei a învăţământului preuniversitar, instituirea funcţiei de director administrativ. Un director administrativ care să fie o veritabilă punte de legătură între şcoală şi autoritatea locală, director administrativ, care va trebui să aibă competenţe în ştiinţe economice, în ştiinţele administraţiei publice”, a afirmat ministrul Educaţiei.
El a precizat că liderul va rămâne directorul de şcoală şi că trebuie clar definite rolurile între cei doi. “Nu vom putea suplini competenţele acumulate pe parcursul câtorva ani de studii universitare de ştiinţe economice sau ştiinţe ale administraţiei. Liderul trebuie să rămână însă directorul de şcoală. Trebuie foarte clar definite rolurile.
Directorul administrativ va trebui să adere la programul managerial cu care acel director de şcoală a câştigat concursul pentru director de şcoală. Va trebui să se ocupe strict de problemele administrative şi de consolidarea legăturii cu primăria, cu autoritatea locală şi să sprijine bunul mers al personalului nedidactic, didactic auxiliar din şcoală, mai ales nedidactic, precum şi legătura cu comunitatea locală direct sau prin intermediul autorităţii publice locale”, a transmis Sorin Cîmpeanu.