Ministru Sportului în Argeș: Documentul care reformează sportul.
În această dimineață, la Instituția Prefectului Județul Argeș a avut loc o întâlnire între ministrul Sportului, Eduard Novak și prefectul de Argeș, Radu-Valeriu Perianu. Punctul principal al întâlnirii a fost Strategia Națională pentru Sport, un document creat pentru a reforma domeniul.
“Transmitem un mesaj, ne dorim deschiderea către sport a autorităților locale. Ideea documentului, modul în care a fost creat, gândit, este că vrem să fie un document ce va aduce o direcție în sportul românesc. Oricine vine ministru după mine, va avea direcția. E singurul și primul document care reformează domeniul. Se vede unde suntem și unde vrem să ajungem, adică la o reformă fundamentală”- a transmis Eduard Novak, ministrul Sportului.
“Sunt sigur că vizita dumneavoastră va fi un câștig pentru județ și un proiect pe termen lung, așa cum este Strategia Națională pentru Sport, este benefic pentru toată lumea. Totul ține de rațiune și de bună-credință. La fel de important este și sprijinul autorităților locale de care sunt convins că vă veți bucura în Argeș”- a spus Radu-Valeriu Perianu, prefectul județului Argeș.
Argeșul s-a mândrit mereu cu performanțele campionilor, fie că a fost vorba despre sporturi de echipă sau individuale. În spatele rezultatelor este multă muncă. Fără o pregătire temeinică, sportivii noștri nu ar putea urca pe podium și pentru asta au nevoie și de sprijinul autorităților.
De asemenea, la fel de important este faptul că județul nostru este inclus în proiectul Hercules ce are ca scop atragerea copiilor către sport.