Ministru în sicriu la Biserica Mavrodolu din Pitești.
Cu sufletele cernite, copleșiți de tristețe, zeci de persoane asistă la o imagine pe carenu și-ar fi închipuit-o vreodată. Momente grele. Prietenul, colegul de partid, omul deosebit pe care l-au cunoscut și prețuit care i-a bucurat cu personalitatea sa remarcantă, Șerban Valeca în sicriu! Acesta a fost depus în Biserica Parohiei Mavrodolu.
Lovitura năprasnică pentru familie, rude, apropiați dar și pentru PSD Argeș care si-a pierdut astfel unul dintre „piloni”. Până mâine la prânz cei dornici pot să se reculeagă la sicriul său, aducându-i un ultim omagiu.
Șerban Valeca a avut trei mandate de senator și un mandat de deputat, în perioda 2000 – 2020. Ultimul mandat de senator de Argeș a fost între 2016 și 2020. În perioada decembrie 2000 – iunie 2003, a fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare, în Guvernul condus de Adrian Năstase. Doctor în științe industriale și profesor universitar, Șerban Valeca a fost guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. A fost autor al multor publicații de specialitate, rapoarte de cercetare și deținea brevete de invenții.
Dincolo de activitatea politică și de cea din Cercetare, Șerban Valeca a iubit sportul și a făcut performanță în acest domeniu, fiind unul dintre cei mai vechi practicanți de karate din țară. În anul 1981 a înființat prima școală de karate din Pitești. A format numeroase generații de sportivi și antrenori, fiind deținător al centurii negre 8 Dan.