Ministerul de Interne vrea radierea automată a mașinilor fără RCA și ITP
Un proiect adus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prevede introducerea a două noi situații în care un autoturism poate fi radiat din circulație, scrie avocatnet.ro
Prima dintre situații se referă la suspendarea înmatriculării vehiculelor dacă proprietarii nu au RCA care să acopere daunele provocate terților în caz de accidente rutiere.
În acest caz, mașina va fi considerată ca fiind neînmatriculată ”la data încetării valabilității asigurării obligatorii pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, situație în care suspendarea încetează la data începerii valabilității unui nou contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie”.
Dacă trec 9 luni și vehiculul tot nu are RCA, va fi radiat automat din circulație.
Apoi, în condițiile în care Codul rutier prevede suspendarea înmatriculării ”la data expirării sau, după caz, a anulării inspecției tehnice periodice și încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică”, MAI propune ca perpetuarea acestei situații pe o perioadă mai mare de trei ani să atragă, de asemenea, radierea din oficiu a autovehiculului.
Mai multe detalii, AICI
Sursa avocatnet.ro