Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a anunţat că Ministerul Culturii intenţionează să îşi exercite dreptul de preempţiune pentru achiziţionarea Vilei „Florica”. „Am deschis toate procedurile astfel încât statul român să poată purta discuţii pentru cumpărarea Ansamblului Brătianu Vila «Florica» din Ştefăneşti, Argeş. (…) Este unul dintre cele mai frumoase domenii boiereşti (…). E un loc istoric”, a declarat Vulpescu. „Salutăm această decizie. Domnul ministru dă astfel dovadă de seriozitate şi fermitate atunci când este vorba de luarea unor decizii care vizează patrimoniul judeţean, dar mai ales naţional, patrimoniu care se identifică cu poporul român şi care reprezintă, în fapt, istoria României, spre deosebire de predecesorii săi, care nu au manifestat acelaşi interes pentru un monument de o asemenea importanţă. Menţinerea şi, în fapt, salvarea Vilei «Florica» a reprezentat o prioritate pentru mine, fiind, de altfel, cuprinsă şi în programul cu care eu şi echipa mea ne-am prezentat în faţa argeşenilor. Ansamblul Brătianu Vila «Florica» trebuie să rămână în patrimoniul judeţului Argeş, cele mai importante momente din istoria României fiind legate de numele marilor oameni politici şi de stat ai familiei Brătianu, cu toţii argeşeni”, a declarat preşedintele CJ Argeş, Dan Manu. Dacă până la finalul anului statul nu cumpără Vila „Florica”, proprietarii ar putea să o vândă pe piaţa liberă. Preţul este de 1,7 milioane euro.
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Puiu
Sa nu zici hop pana nu sari parleazul! Am mai vazut noi paznici de noapte murind ziua!