Deși unii sunt trecuți bine de prima tinerețe, i-am auzit pe pacienții care-mi trec pragul cabinetului fandosindu-se folosind diminutive ca: burtică, limbuță, funduleț, unghiuță, mâncărică, ginerică, degețel, obrăjor, curuleț, țâțică, păsărică, puțulică sau coițe. Astăzi o să citiți povestea unui băiat din mediul rural, în vârstă de șapte ani, care la capitolul puțulică și coițe este jalnic. Am depistat de-a lungul anilor mai mulți băieți la vârsta pubertății și adolescenței care îmi datorează bărbăția de azi (atâta cât o fi), dar și faptul că au putut avea urmași.
De cum a intrat în cabinet, ultimului i-am pus un „blitz diagnostic” doar privind cum arată, până să îl dezbrac precum l-a născut maică-sa: față dolofană, privire inexpresivă, blegoman, mers de rață leșească, falduri de osânză atârnându-i pe abdomen, supraponderal și inevitabil procupat doar de smartphone-ul în care se chiombește necontenit. Puțulica este de mărimea filtrului unei țigări „Carpați” de pe vremuri. Iar coițele, oricât le-ai căuta, nu sunt coborâte în săculețul de piele (scrot) unde testiculele produc spermatozoizii și hormonii masculini. Știți pentru ce fusese trimis la noi de medicul de familie? Pentru că are mătreață!
Nu spun de ce mama lui, care-i face baie și la această vârstă, medicii și asistentele ce l-au mai consultat și supravegheat vreodată n-au observat că acest copil are probleme mari care, nedepistate la timp, îi vor marca toată viața, fiindcă am gură rea. Pentru ca testiculele staționate timp de șapte ani pe drumul de coborâre spre scrot să repornească, este nevoie de tratament endocrinologic, uneori chirurgical, dar și de acatiste date de părinți sau bunici. Când privindu-i zona genitală s-a convins că nu bat câmpii, mama lui nu ne-a mai solicitat tratament pentru mătreață.
