Cum ar trebui să arate astăzi societatea românească? Este greu de dat un răspuns. Nu numai pentru că România n-are un proiect de ţară asumat de toate forţele politice, ci pentru că tocmai aceste forţe politice preferă confruntarea continuă, negările reciproce, ambuscadele şi nu găsesc un moment de coeziune pe câteva obiective perene. Adică ţeluri benefice dincolo de ideologiile partidelor (n.n. – nu prea le au, iar dacă ele există, în alegeri sunt total abandonate, în numele unui pragmatism de cucerire a voturilor).
Parcă am fi în „Maşina Timpului” a lui Wells, unde „Suprapământenii” şi „Subpământenii” se vânează reciproc. Între cele două lumi se instalase „Frica Mare„. Este mereu atacată noţiunea de normalitate, ca şi aceea de linişte, care ar duce la un fel de încremenire în proiect (!!!).
Tocmai în anul Centenarului Unirii, societatea românească pare mai dezunită decât oricând. S-a spus, nu o dată, că un mare rol în punerea societăţii pe drumul cel bun ar reveni în primul rând intelectualilor. Şi în rândul acestora, politica i-a învrăjbit, i-a orânduit în tabere, în elite şi restul, în – dacă vă mai amintiţi de vremea lui Băsescu – „intelectualii preşedintelui”, cu drept de a folosi avionul şi ceilalţi… Imaginea acestei dezbinări se vede foarte bine în atitudinea lor civică.
Există un Apel al unor academicieni, dar şi un Apel al unui „Grup de istorici, simpatizanţi ai Pieţei„. Există, de asemenea, un Apel numit „Respect pentru valorile naţionale” al unui Grup de Iniţiativă (academicieni, profesori universitari, medici, oameni de cultură din diferite domenii) care, la Goleşti, au pledat pentru „normalitatea specifică oricărei naţiuni civilizate„, pentru „politici publice coerente şi de perspectivă”, pentru „renaşterea culturii române şi consolidarea identităţii naţionale„.
Cum a reacţionat clasa politică? Două evenimente – Congresul PSD şi Conferinţa PNL – sintetizează, într-un fel, impactul. PSD a lansat un nou proiect (deşi avea de respectat programul cu care a câştigat alegerile…), iar PNL, prin Ludovic Orban, mai ales, a chemat la lupta „la baionetă”, la „datul cu parul” în PSD ş.a. Deci, un fel de escaladare a conflictelor politice…
Funcţia critică este apanajul, recunoscut, al intelectualilor. Julien Benda, în „Trădarea cărturarilor„, susţine că aici s-a produs trădarea, în nefolosirea corectă a acestei funcţii; în loc să fie „oficianţii justiţiei abstracte” (n.n. – apartinice), ei ar fi devenit o „miliţie spirituală a temporarului„. În acest fel, intelectualul şi-ar fi pierdut, crede Benda, credibilitatea, punându-se în slujba pasiunilor politice. Chiar aşa se întâmplă şi la noi, azi. Exemplele sunt arhicunoscute şi ar umple, redundant, spaţiul…
