Ministrul Apărării Naţionale, dl Mihai Fifor, a declarat, cu puţine momente în urmă, că toţi cei opt subofiţeri şi gradaţi răniţi în această dimineaţă, în Afganistan, sunt în afară de orice pericol.
„Vestea bună este că toţi cei opt militari sunt în afara oricărui pericol. Suntem în legătură permanentă cu echipa de comandă din Afganistan, pentru a putea fi la curent cu evoluţia stării medicale a colegilor noştri, medicii le acordă ajutorul de specialitate.
Leziunile pe care le-au suferit nu le pun vieţile în pericol. Este un eveniment pe care nu ni l-am fi dorit. Mă gândesc cu mare tristeţe şi la militarii noştri, şi la familiile lor, suntem aproape de ei”, a declarat ministrul Fifor, la postul de televiziune Digi24.