Trei militari din cadrul Batalionul 30 Vânătorii de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung Muscel au murit în urma tragicului accident rutier produs azi noapte în zona Valea Urdii de pe raza comunei Dâmbovicioara (culoarul Rucăr-Bran). Alţi nouă au fost răniţi şi internaţi în spitale din Braşov, Câmpulung şi Piteşti. Un singur militar a scăpat teafăr.
Acesta este bilanţul teribilului eveniment produs în jurul orei 21.40 a nopţii de joi, după ce un vehicul al armatei s-a răsturnat într-o râpă de circa 40 de metri adâncime.
Planul roşu activat în judeţ
Autorităţile din Argeş au activat planul roşu de intervenţie. Către locul accidentului au fost trimise ambulanţe SMURD şi ale serviciului judeţean, echipaje de descarcerare, forţe ale poliţiei, ISU, jandarmeriei şi Salvamont. În sprijin au fost trimise şi echipe de la ISU Braşov. La Bucureşti a fost instituit un comitet de criză.
Şapte dintre răniţi au fost transferaţi în cursul nopţii de la Spitalul Câmpulung, unde fuseseră duşi iniţial, la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Doi, care erau suspectaţi de fracturi de coloana vertebrală, au fost preluaţi de un elicopter al MApN. Acesta a aterizat în jurul orei 3.30 pe stadionul din municipiul de la poalele Mateiaşului. Restul au fost duşi cu ambulanţele.
A rupt parapetul
Camionul în care se aflau cei 13 militari făcea parte dintr-un convoi de patru autovehicule, care se întorcea de la un exerciţiu efectuat în poligonul Cincu, de lângă Făgăraş (judeţul Braşov), şi era ultimul din coloana în faţa căreia era un ARO antemergător.
În drum spre Câmpulung, într-o curbă periculoasă semnalizată, şoferul a pierdut controlul volanului. Autocamionul a rupt parapetul de beton şi a căzut în gol.
Unul din cei trei militari aflaţi în cabină a fost proiectat în decor la circa 30-40 m distanţă de vehicul şi a şi a murit. Alţi doi au rămas încarceraţi, iar restul se afla în vehicul. Imediat după accident cineva a sunat la 112 şi s-a dat alarma.
Conform procedurilor legale, a fost sesizat Parchetul Militar şi din ordinul şefului Statului Major General a fost instituită o comisie de cercetare administrativă, care va investiga circumstanţele producerii accidentului. Până la sosirea forţelor specializate, primii care au acţionat la faţa locului au fost militarii din celelalte două vehicule, care şi-au scos colegii din maşina răsturnată.
Intervenţie dificilă
În cursul nopţii la Dâmbovicioara au venit Adrian Ţuţuianu, ministrul Apărării Naţionale, secretarul de stat Mircea Duşa şi generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General. De asemenea, şi secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, plecase către locul nenorocirii.
Informat despre eveniment, premierul Mihai Tudose s-a declarat nemulţumit de faptul că forţele aeriene române nu au în dotare un elicopter cu care să se poată interveni pe timp de noapte. Ministrul a spus că va face demersurile necesare pentru dotarea cu o astfel de aeronavă. Intervenţia salvatorilor pentru descarcerarea victimelor prinse sub cabină a fost extrem de dificilă.
Pe de o parte vehiculul militar era într-un echilibru precar şi exista riscul să se prăbuşească într-o altă râpă de circa 80-100 m adâncime. Pe de alta terenul era accidentat şi acţiunea se derula pe timp de noapte.
Pentru ca vieţile salvatorilor să nu fie puse în pericol, vehicul răsturnat a fost asigurat cu troliul de pe unul dintre celelalte autocmioane. Şi ceilalţi doi militari au fost descarceraţi, dar din nefericire amândoi erau decedaţi.
Scăpaseră teferi din Afganistan
Conform MApN, cele trei victime sunt plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader.
Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Şi el executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din 2008.
Caporalul clasa a III-a George Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002, era căsătorit si avea un copil. Soarta a făcut ca după ce scăpaseră teferi din Afganistan, cei doi gradaţi să piară într-un accident rutier în drum spre casă.
Slujbe de pomenire
Deocamdată nu se ştie din ce cauză a avut loc accidentul, acest aspect urmând să fie stabilit de anchetatori şi de specialişti. Reprezentanţi ai MAI spun că şoferul ar fi anunţat că a rămas fără frâne. În altă ordine de idei, reprezentanţii Batalionului 30 Vânători de Munte Câmpulung susţin că la plecarea în misiune autocamionul se afla în stare tehnică bună.
Începând cu ora 8.30 a dimineţii de azi, în toate unităţile militare au avut loc ceremoniale de pomenire a militarilor trecuţi la cele vaşnice. Manifestările au început cu intonarea Imnului Naţional, după care s-au citit numele militarilor decedaţi. S-au prezentat date despre spitalele în care se afla răniţii, a fost citit ordinul ministrului Apărării Naţionale, potrivit căruia în toate unităţile din ţară se organizează astfel de ceremonii. Apoi un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire.
Au participat sute de colegi ai militarilor implicaţi în acident. Pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării ceremonia a fost transmisă în direct însoţită de mesajul „Nu vă vom uita niciodata!”
Mesaj de la Preşedinţie
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a transmis, azi, un mesaj de condoleanţe familiilor celor trei militari decedaţi şi le urează însănătoşire grabnică răniţilor.
„Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieţii celor trei militari, vânători de munte, care participau la activităţi de pregătire profesionaăa şi pentru rănirea altor nouă (…) Armata este şi va continuă să fie o instituţie fundamentală a naţiunii noastre, care merită recunoştinţa şi preţuirea tuturor romanilor. Condoleanţe familiilor îndoliate şi insănătoşire grabnică tuturor celor răniţi!”, se arată în mesajul său.
Val. NICOLAU