Ieri, platforma din faţa companiei Dacia s-a umplut din nou cu mii de salariaţi ai Renault România sau cu simpli cetăţeni dornici să afle ce înseamnă o zi cu marea familie Renault, căci ieri a fost organizată o nouă ediţie a Renault Day (Ziua Renault).
Dincolo de contribuţia majoră la economia ţării, Renault Romania înseamnă peste 17.000 de oameni, o comunitate consolidată în cei 17 ani de când uzina Dacia de la Mioveni a fost privatizată. Nu mulţi sunt însă cei care ştiu ce se află în culisele realizării unei maşini, care ia naştere din colaborarea tuturor meseriilor unui constructor auto: design, inginerie, fabricaţie, logistică şi comercializare, dar şi o gamă variată de activităţi suport. Pentru ca oamenii să înţeleagă mai bine ce înseamnă Renault şi Dacia, în urmă cu doi ani a fost organizată, la Centrul Tehnic Titu, prima ediţie a Renault Day. Începând de anul trecut, când s-a bucurat de prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, sărbătoarea este organizată la Dacia.
Pe o vreme excelentă, a fost un nou prilej de întâlnire între familiile angajaţilor, să socializeze, să se cunoască mai bine, că facă schimb de impresii, de gânduri, de idei etc. Întreaga platformă a fost transformată într-o expoziţie cu şi despre Renault, au fost amenajate standuri reprezentative pentru fiecare sector de activitate, au fost expuse noile modele de automobile produse de Renault, Nissan şi Dacia. Au fost organizate competiţii sportive pentru copii şi adulţi, au avut loc spectacole artistice, iar cei mai norocoşi au participat la sesiuni de test-drive şi de conducere preventivă susţinute de piloţi licenţiaţi.
De departe însă cei mai răsfăţaţi au fost copiii, pe care organizatorii evenimentului i-au implicat în atelierele de creaţie, de pictură, le-au pus la dispoziţie spaţii de joacă, iar tonetele cu răcoritoare, îngheţată, apă minerală au fost cele mai solicitate. Pe deasupra capetelor zbura o dronă care filma tot ceea ce se întâmpla şi transmitea online pe Facebook. Pe tot parcursul manifestării atmosfera de voie bună a fost întreţinută de tineri solişti de la Centrul Cultural Mioveni, precum şi de artişti consacraţi, care au răspuns invitaţiei organizatorilor. Renault Day devine, încet, dar sigur, o manifestare tradiţională pentru angajaţii acestui grup, la fel de apreciată ca cea similară organizată în Franţa.
Val. NICOLAU