Ultimele trei săptămâni au fost de… basm pentru piticii de la grădiniţa „Căsuţa Poveştilor”. din Piteşti. Împreună cu părinţii şi coordonaţi de educatoare, au meşterit pe îndelete la bostani, pictându-i şi sculptându-i în fel şi chip, urmărind totodată să le atribuie şi o personalitate aparte. Şi au reuşit. Expoziţia organizată pe holul grădiniţei a atras privirile ca un magnet, dar marele examen a fost cel care i-a ţinut cu sufletul la gură pe participanţi. Astăzi, un juriu analizează lucrările micuţilor, iar la ora la care scriem aceste rânduri „dezbaterea” e în toi. Cele mai reuşite lucrări vor fi premiate.
La anul, vor concurs naţional
„La noi, acest eveniment a devenit deja o tradiţie (suntem la cea de-a treia ediţie). <<Bostaniada>> este un concurs interjudeţean dedicat expoziţiei de bostani (decupaţi, pictaţi, frumos… aranjaţi) şi este încadrat în programul de activităţi extracuriculare al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ideea a fost să desfăşurăm această activitate de Sf. Dumitru, în acelaşi timp cu două grădiniţe cu care am colaborat (una din Dâmboviţa, cealaltă din Bucureşti). Ne-am propus ca pentru anul viitor să înregistrăm acest concurs la nivel naţional. Părinţii au fost deosebit de încântanţi, la fel ca şi copiii. Au lucrat împreună în activităţile de pictură şi sculptură pe bostani şi am avut o participare foarte bună. Micuţii au fost încântaţi de numărul mare de exponate. Astăzi la ora 13 vom avea o comisie de jurizare care va lua fiecare lucrare în parte, o va analiza şi îi va da un punctaj. După aceea, se centralizează punctajele şi fiecare copil sau grup de copii va primi o diplomă şi un premiu. ” – a declarat Daniela Petre, directoarea grădiniţei „Căsuţa Poveştilor”.
George OLTEANU