Am învăţat de mic să joc şah. Nu existau pe-atunci calculatoare, tablete, celulare şi alte minuni „inteligente”, fără de care, azi, nu mai poţi răzbate. Nici la televizor n-aveai ce vedea. Aşa că în timpul liber citeam, colecţionam timbre, băteam mingea în curtea blocului şi – când ne mai potoleam de atâta alergătură – jucam şah. Nici prin cap nu-mi trecea că, doar peste câteva decenii, azi, copiii se destind capturând „pokemoni” pe telefoanele lor „deştepte”…
Mai târziu, am continuat să joc şah, când şi când, doar de plăcere sau când eram provocat. La Slatina, de pildă, când ieşeam de la serviciu, gazda la care locuiam nu ţinea cont că aş putea fi obosit după muncă. Zâmbea, îmi aşeza dinainte tabla cu pătrăţele, ba chiar punea şi piesele pe poziţii, doar-doar voi face prima mutare. N-aveam încotro, nu scăpam altfel şi… împingeam un pion. Jucam o partidă, urma, fireşte, revanşa, apoi „hai, mai facem una” şi uite-aşa se ducea ziua…
Şi lui Nicolae Dobrin îi plăcea sportul minţii. Când mi-a spus asta – într-un interviu pe care mi l-a acordat în primăvara lui 1994 – nu mi-a venit să cred. Pe „magicianul” din Trivale nu-l vedeam jucând altceva decât fotbal. Pe stadion era el marele artist. Dar apoi am asistat la câteva partide ale sale cu un vecin, în curtea blocului. N-am uitat niciodată cât era de pasionat.
La redacţie, foarte mulţi colegi mai în vârstă jucau şah. Fumau şi jucau. Şi ţineau scorul. Partidele durau uneori până a doua zi! Regretatul Dorel Ştefănescu m-a prins cu şahul lui la corectură în Găvana. Şi el era „bolnav” în această privinţă. „Puştiule, ştii să joci?” – m-a întrebat într-o zi după ce văzuserăm un şpalt. „Mă pricep puţin – i-am zis. Dar n-am învăţat după carte”. Atât i-a trebuit. Şi-a aprins iar o ţigară, a deschis tabla, am aşezat piesele şi… dă-i bătaie! Prima oară l-am bătut. Cred că eram cu „albele”. Nu i-a venit să creadă. Dar nu m-a lăsat până nu mi-a luat şi el „una”.
La începutul lui februarie 2012, inima lui nea Dorel a încetat să mai bată. Ne-a rămas însă amintirea lui, dar a rămas şi şahul. Aşa că, în semn de preţuire, zilele trecute, noi, colegii săi, în frunte cu Monica Cristea, am organizat un eveniment de care jurnalistul nostru sportiv ar fi fost mândru: Memorialul „Dorel Ştefănescu” la şah, competiţie inclusă deja pe site-ul Federaţiei Naţionale de resort. Ne-au stat alături în acest demers Clubul de şah „Micul Regat” (Cristache Georgian Toculeţ, preşedinte executiv), Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Gica Dobrin, soţia inegalabilului Gicu Dobrin, dar şi foarte mulţi sponsori.
La această competiţie desfăşurată la Şcoala Nr. 20 „Tudor Vladimirescu” din Piteşti au venit să joace şah, cu pasiune, cu ambiţie, cu seriozitate, 55 de copii, dintre care prâslea avea 4 ani. Dacă le-aţi fi văzut lumina din ochi…
Un Mic Regat şi o Mare Reuşită!
Morala ar fi: mai lăsaţi „pokemonii” şi… vânaţi pionii de pe tabla de şah! Ei pun mintea în mişcare. Şi câtă nevoie avem de aşa ceva! Mai ales acum.
Gabriel LIXANDRU
