Trăim spasmodic! Iubindu-ne, urându-ne, sfâşiindu-ne. De unde atâta ură? Păi, din trecut şi din prezent, că nu doar din viitor. Ce avem de împărţit? Puterea, în primul rând, apoi, proprietatea, care a devenit sfânta sfintelor, în fine, dragostea. Care nu este nici ea mereu reciprocă. Iubesc eu, dar nu şi el sau ea, nu împărtăşim bucuria cu aceeaşi unitate de măsură.
Luând pulsul acestei stări de spirit, care nu mă încearcă doar pe mine, simt mai mult ca oricând nevoia de prieteni. Mă uit în jur. Nu-i văd, sau mai bine zis nu-i mai văd. S-au tot rărit, au plecat în lumea de dincolo, de unde nu mai comunică în niciun chip. Cei care încă au mai rămas vieţuiesc nu fără sincope, urcând muntele vieţii. Dar, acolo sus, respiră şi mai greu, oxigenul este tot mai rar, rănile şi cicatricile, în loc să se închidă, sângerează.
Şi totuşi, am avut prieteni. Şi mai am! Uciderea unei prietenii este mai mult decât o crimă. Este un paricid. Fără prieteni te simţi ca un orfan. De ce azi am ucis în bună măsură instituţia prieteniei? În ţara asta a noastră pe care declarăm că o iubim. Cine a ucis-o? Interesul. Infidelitatea. Averea. Caracterul. Neglijenţa. Indiferenţa. Minciuna. Lipsa de educaţie. Sau toate astea la un loc şi altele care nu mai încap aici? Pentru proşti, prietenia este o utopie, dar inocenţa nu-i prostie, ci mai degrabă energia din care se hrăneşte prietenia. S-a dus inocenţa noastră, am sacrificat-o pe altarul interesului?
Mă ia la rost zilele trecute un prieten că nu-i urmăresc creaţiile pe calculator. Nici mesajele. Unele, foarte importante, zice el. Ba chiar magnifice. Aşa o fi, nu zic nu, dar prietenia mea cu el nu s-a legat nici pe mail, nici pe facebook ori pe whatsapp, ci stând în aceeaşi bancă, împărţind puţina mâncare a anilor şaizeci, ba chiar şi metaforele pe care le dibuiam căznit în creaţiile noastre, că era vorba de poezie ori jurnalism. Am făcut împreună câte o coaptă sub clar de lună, adică porumb crud fript pe jar, am bătut potecile de la o casă părintească la alta, să ne cunoaştem părinţii, că erau ei ţărani ori preoţi, am sorbit împreună din paharul înţelepciunii oferit de profesorul Rizescu, un Socrate al Curţii Regale. Ne-am căutat şi ne-am ajutat la bine şi la rău, la nuntă şi la moarte, ne-am adăpostit sub acelaşi acoperiş când a venit noaptea sau furtuna. Ne contram cu o sinceritate dezarmantă şi ne împăcam deseori cu lacrimi în ochi…
Iată-mă acum lăcrimând în scris pe ruinele unei prietenii. Cine a săpat la temelia acestei instituţii, când prietenii ne sunt puţini, tot mai puţini? Nu mai avem răbdarea să-l ascultăm şi pe celălalt? Ni se pare că avem doar noi dreptate? Care dintre noi? Contează, la urma urmei? Dacă e să dau crezare poetului „Cântării Cântărilor”, care spune că „rana pe care ţi-o lasă un prieten poate fi un semn de fidelitate”, atunci e bine. Parcă aud fâlfâitul unor aripi de înger care vin să risipească tot ce s-a adunat amar în cugetul şi-n sufletul nostru. Şi parcă-l aud şi pe nea Ionică Focşa, actorul, citându-l pe Radu Beligan: „M-am hotărât să nu mă mai cert cu prietenii, fiindcă nu prea mai am timp să mă împac cu ei”. Ce decizie înţeleaptă! Mă întreb dacă n-ar trebui să gândim toţi aşa nu referindu-ne doar la prieteni, ci şi la colegi, vecini, conjudeţeni, români într-un cuvânt. Să procedăm astfel încât să renască instituţia prieteniei! Poate, astfel, renaşte şi România. Odată cu titlul cucerit de Simona, cu numirea lui Geoană adjunct la NATO. Care prieten al României vine la rând fluturând lamura succesului?
Salut, prieteni! Din păcate, sunteţi tot mai puţini.
3 Comentarii
Anonim
Probabil că Bunul Dumnezeu călăuzeşte „cugetele încărcate” ale păcătoşilor (mari!) spre orizonturi divinaționale, cum ar fi PRIETENIA – nu întâmplător/aleatoriu – azi, 22 iulie, când e orânduită prin Calendar creştin, Sărbătoarea/sărbătorirea celei „Întocmai ca Apostolii, Sf. Mironosiță Maria Magdalena”, căreia Mântuitorul Isus prin Dragostea lui de Fiu şi Trimis al Tatălui Ceresc, i-a curățat/CURĂȚIT sufletul cel încărcat de poftele (postale) trupeşti timbrate taman în Magdala Galileei, de la hotarul de apus, de a transformat-o (atât de „neconceput”, „ACUM”, „SENZAȚIONAL”, „BOMBĂ”, dar şi „Brack-News”/”FAKE-News”etc.) azi în Cea dintâi Mironosiță/Purtătoare de Mir/ şi Uceniță (in rând/asemenea Apostolilor [(12)/a 13-a?!] . Dovezile ei de Credință față de Mântuitor : a fost la picioarele Lui, Răstignit pe Cruce, împreună cu Preacurata I-a plâns trupul la Coborârea de pe Cruce, L-a pus în Mormântul Sfânt, I-a uns Trupul, a fost Cea Dintâi care a primit Vestea Învierii şi Prima care L-a Văzut (Toma / Apostol invidios/gelos, zice… „în barbă”-necredinciosul ! -că ae fost …”prea singura”!)…Ba, sunt alții (cârcotaşi…din pressa „libera” !) care vor Ancheta, cum a ajuns „cea din Magdala” , după Înălțarea Mântuitorului şi Pogorârea Sfântului Duh să țină companie Apostolilor , pe rând, in peregrinările lor apostoliceşti de la Ierusalim la… Roma …Şi Efes , ba , după…Şi prin Toată Lumea ! Jos Invidia & Gelozia , a zis ultimul, Ioan Apostolul, în prejma căruia Cea dintâi Mironosiță S-a ACIUAT !…
Goargăș
În plus, jos epatarea, jos elitismul afișat al unor deștepți cu comentarii incongruente, altfel interesante prin ineditul lor, dar de neînțeles pentru cititorii normali ai ziarului. Când auzeam la Economie politică despre ,,alienarea omului în capitalism” nu prea ințelegeam. Acum ne-a ieșit pe nas. Deși Țuțea a spus că ,,în lumea valorilor, prietenia este câteodată o primejdie: ea falsifica ierarhia acestora”, eu cred că niciun sentiment uman, nici măcar dragostea (deseori subiectivă, plină de ,,năbădai”) nu este mai presus de o prietenie adevărată. Poate, doar dragostea de mamă! Când va dispărea prietenia, mă întreb, ce sens va mai avea existența umană?
Anonim
Opa!…Erai …în spate !? Mă şi miram, …cum să stea o DOAMNĂ (aşa încântătoare), nepăzită !…