Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu peste un sfert de veac, cât a trecut de la evenimentele din decembrie ’89, că în anul 2017 vor fi persoane în România care se vor bucura de privilegiul de a fi deasupra legii, cu ajutorul legii, nu l-aş fi crezut în ruptul capului. Ei bine, astăzi sunt asemenea persoane. Şi asta este opera PSD. Legea nr. 140/2017 pentru modificarea art. 128 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Prin urmare, din 20 iunie 2017, toţi aleşii locali pot aproba orice, pot repartiza orice lucrare, pot controla orice serviciu, pot aloca fonduri fără să răspundă pentru ceea ce fac. Potrivit Legii 140/2017, ei nu mai au nevoie de nicio altă semnătură, de niciun aviz de legalitate sau de specialitate, ori de vreun aviz tehnic atunci când emit un document administrativ. Acest drept nu poate fi decât expresia unei metehne comuniste de care suferă adevăratul iniţiator al acestei legi, şi anume pesedistul Şerban Nicolae. Articolul I, alin. 5 din Legea 140/2017, aşa cum a fost aprobată de Senat la 15 mai, prevede că „actele autorităţilor administraţiei publice locale aprobate sau emise fără a fi fundamentate, semnate, contrasemnate sau avizate din punct de vedere tehnic, sau al legalităţii produc efecte juridice depline”. Ce mai putem spune? Am compromis cu totul idealurile tinerilor care şi-au dat viaţa în decembrie 1989. Am revenit la infailibilitatea unor politicieni de dinainte de ’89. Această infailibilitate este un clişeu vechi – prin obstinaţia cu care apare – la reinstaurarea unui partid-stat şi la exerciţiul politicienilor absoluţi. Meteahna aceasta comunistă se întâlneşte în toate cercurile pesediste, locale şi centrale, chiar dacă ea a fost exprimată nu cu brutalitatea anilor ’80 ai secolului trecut, ci, dimpotrivă, uneori cu rafinament (Şerban Nicolae), alteori esopic (Liviu Dragnea).

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată că democraţia nu este numai puterea celor mulţi, ci şi puterea birocraţiei. Există între democraţie şi birocraţie o relaţie direct proporţională: cu cât o democraţie este mai puternică, cu atât birocraţia este mai ordonată şi riguroasă. Chiar mai simplificată. Reciproca este semnul unei democraţii anemice. Drept care, o democraţie puternică presupune o singură simetrie şi o singură superioritate: ierarhia. Dar această ierarhie nu presupune că în vârful ei se află o persoană autocrată. Or, ce a făcut Legea 140/2017 din administraţia publică? Nimic altceva decât să consfinţească o realitate deja impusă, anume infailibilitatea primarilor. Sunt primării în Argeş unde nici măcar dreptul la informare nu este respectat. Când ceri date despre o problemă publică, eşti imediat expediat, fără să ţi se explice motivul pentru care eşti lipsit de acest drept. Mai mult, dacă mergi la o primărie sau alta, auzi prin mulţimea birourilor vorbindu-se numai despre cât este de darnic sau zgârcit un primar în legătură cu salariile subordonaţilor, pentru că zilele acestea li s-a dat edililor-şefi şi acest drept. Dar despre această aberaţie legislativă, într-un articol viitor.

Nu scriu aceste rânduri din simpla preocupare de a fi revoltat, ci din dorinţa de a arăta că nu există democraţie acolo unde sunt oameni precum Şerban Nicolae cu dreptul de a iniţia legi şi de a le supune Parlamentului spre aprobare. De altfel, Legea 140/2017 a fost o iniţiativă liberală din mandatul trecut, dar ea arăta cu totul altfel. Legea propusă de liberali a fost „prelucrată” de Comisia juridică a Senatului, condusă de pesedistul Şerban Nicolae. Nici măcar liberalii nu au fost atenţi ce votează, ţinând cont că în fruntea lor se află cântăreţul Ludovic Orban. Numai în perioada comunistă se mai găseau astfel de politicieni. Când primarul comunist şi cu procurorul la fel de comunist au intrat în curtea casei părinţilor mei să le confişte bunurile agricole, nimeni nu li s-a opus. Drept care, dacă administraţia nu se va elibera de o astfel de meteahnă, atunci nu se va realiza nimic. Ar fi interesant dacă am analiza organigramele unor primării argeşene, pentru că am constata că aceste instituţii publice sunt confiscate de câteva familii. Din cauza aceasta, primăriile funcţionează precum familiile lărgite. Există câte un pattern familial (primarul) care hotărăşte totul: angajările, încadrarea pe funcţii şi posturi, avansările, salariile, concediile de odihnă etc.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio