Aflat în… criză de timp, zilele trecute căutam un centru de copiere a cheilor. Am căutat pe ici, pe colo şi, în cele din urmă, am găsit un meseriaş pe strada Armand Călinescu, aproape de Colegiul „Brătianu”.
Are, cum se spune, balta peşte, iar un duplicat de cheie costă între 8 şi 10 lei, în funcţie de dimensiuni.
De jur împrejur la blocurile Fortuna mai sunt şi ceasornicari, iar în curte la Spitalul de Boli Infecţioase de pe Bulevardul I.C. Brătianu este un cizmar.
În schimb, pe strada Mihail Kogălniceanu din zona Popa Şapcă s-a închis o mică întreprindere de reparat haine din toate materialele, inclusiv blană sau piele. Meseriaşii buni sunt tot mai rari, la fel ca şi profesioniştii în domenii precum sudura, lăcătuşerie, mecanica, dar şi electronişti sau motostivuitorişti.
Vedeţi dumneavoastră, după 1990 a început să le „pută” multora munca aşa-numită „de jos”, iar tineretul s-a năpustit, cu susţinerea totală a părinţilor, spre facultate.
Ce a urmat se ştie: absolvenţi pe bandă rulantă care îşi ţin diploma în cui, fără abilităţi practice şi care ajung fie să spele putina la munci… de jos prin ţări străine, fie vânzători prin hipermarketuri.
În tot acest timp, criza de forţă de muncă bine pregătită s-a acutizat în ţara noastră, iar câştigurile pentru meseriaşii rămaşi pe metereze au crescut considerabil, cu mult peste veniturile aduse de o diplomă de facultate inutilă.
România are o problemă de educaţie naţională, în sensul că unor meserii le-a fost dată o conotaţie negativă. Acum, tinerii nu mai vin să muncească în fabrici. Cum s-ar spune, avem prea mulţi absolvenţi de studii superioare care ajung, în ce mai bun caz, vânzători în prăvălii.
Sunt destine distruse de sistemul actual de învăţământ care nu se aliniază la cerinţele reale ale pieţei muncii.
