Guvernul României a intervenit în ultimele luni substanţial pentru a gestiona de fiecare dată efectele crizelor, spune purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, întrebat ce le transmite Executivul românilor care plătesc ultimele scumpiri.
În condiţiile în care preţurile de consum în aprilie au crescut cu 3,7%, iar rata inflaţiei a urcat la 13,8 %, dar având în vedere şi că românii plătesc rate la credite tot mai mari, Cărbunaru a fost întrebat, miercuri seară, care este mesajul Guvernului pentru oamenii care plătesc aceste scumpiri.
„Guvernul României a intervenit în ultimele luni substanţial pentru a gestiona de fiecare dată efectele crizelor care s-au succedat şi care s-au răsfrânt în economie, având grijă să se manifeste echilibrat atât în sprijinul mediului privat – în zona care produce valoare adăugată -, dar şi în zona serviciilor publice furnizate de statul român şi bineînţeles sprijinind în special românii din categoriile vulnerabile”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Potrivit acestuia, fiecare dintre situaţiile care apar pe parcurs sunt analizate punctual şi, „de îndată ce consultările pe care Guvernul le realizează în domeniile respective cu toţi cei implicaţi conduc la un rezultat, vor veni măsurile aferente fiecărei situaţii”. Cărbunaru susţine că este o preocupare a Guvernului să intervină, a făcut asta de fiecare dată şi va continua să o facă.
(Sursa: Mediafax.ro)