Mesajul DNA de Ziua Justiției.
„Cu ocazia Zilei justiției, conducerea DNA le urează tuturor procurorilor, judecătorilor și reprezentanților celorlalte profesii juridice, sănătate, putere și curaj în activitatea pe care o desfășoară.
O societate curată, liberă de corupție reprezintă garanția eficienței, a performanței și a dezvoltării. Numai o societate în care corupția este respinsă ca atitudine și comportament le poate oferi celor merituoși și onești șansa de a-și pune energia și cunoștințele în slujba interesului public ori pentru a construi proiecte durabile.
Justiția penală rămâne o componentă esențială a structurii democratice a societății românești, iar anticorupția trebuie să dea răspuns clar și categoric așteptărilor venite dinspre cetățeni.
Anticorupția trebuie să mențină ferm angajamentele concrete asumate pe linia întăririi statutului de țară europeană cu un stat de drept pe deplin funcțional. De aceea, forța de reacție a DNA – principala instituție anticorupție – nu trebuie restrânsă, ci dimpotrivă, activ reconsolidată.
DNA este o instituție solidă care a demonstrat pe parcursul existenței sale că are experiența, rezistența și aplombul necesare pentru a face anchete în cazuri de corupție importante. Procurorii, întregul personal care lucrează în DNA, sunt pe deplin conștienți de rolul, misiunea și așteptările cetățenilor.
De Ziua justiției conducerea DNA îi salută pe noii procurori și angajați care s-au alăturat de curând echipei și îi îndeamnă pe toți ceilalți procurori și colegi să își continue activitatea cu mai multă implicare, curaj și profesionalism și, totodată, îi asigură ca vor avea întreaga susținere în situațiile dificile care ar putea să apară.”