Aproape jumătate din cele peste 30 de proiecte majore de infrastructură adoptate în intervalul 2007-2013 nu vor fi terminate la timp, însă s-a reuşit eşalonarea lor astfel încât fonduri europene de 1,9 miliarde euro din perioada 2014-2020 să acopere cofinanţarea proiectelor fazate, a afirmat comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, în cadrul unei întâlniri avute luni, la Bruxelles, cu ministrul român al Transporturilor, Petru Sorin Buşe. Iar acesta a dat asigurări că Master Planul de Transport va fi adoptat până la sfârşitul lunii septembrie. „Mai ales în cazul autostrăzii Piteşti-Sibiu, dar şi a altor proiecte de căi ferate şi autostrăzi, lucrările ar trebui să înceapă cât mai curând, astfel încât acestea să poată să fie implementate efectiv în a doua parte a actualei perioade de programare”, a transmis înaltul oficial european părţii române.
Claudiu DIŢA