Ziua Mondială a Apei – sărbătorită de 25 de ani încoace în întreaga lume – este, de fapt, o ocazie bună pentru a le reaminti încă odată oamenilor cât de importante sunt eforturile concrete de a oferi spre consum apă curată, cât de necesar este să identifici marile probleme ale apei şi să găseşti soluţii eficiente la aceste probleme.
Pentru societatea Apă Canal 2000 sărbătorirea acestei zile a devenit o tradiţie. Astfel, începând cu anul 2004, în cadrul Programului Educaţional Piky, o echipă coordonată de ing. Simona Moaghen a organizat diverse acţiuni dedicate acestei zile, antrenând astfel din ce în ce mai mulţi elevi şi cadre didactice din şcoli argeşene.
Sute de elevi, „pentru o apă curată”
Aşa cum v-am informat, în acest an Apă Canal 2000 a pus la cale concursul de creaţie literară „Totul pentru o apă curată”, la care au participat 435 de elevi din clasele I-XII, de la 56 unităţi de învăţământ din 24 de localităţi argeşene. Concursul, aflat la cea de-a doua ediţie, a avut o tematică specifică, elevii fiind chemaţi să scrie despre importanţa apei în viaţa noastră, legătura dintre oameni şi apă, ape uzate, protejarea apei şi a mediului înconjurător.
Ziua de 22 martie a fost însorită şi călduroasă, de parcă natura s-ar fi pregătit pentru evenimentul care a adunat atâţia oameni împreună. Spunem asta fiindcă Biblioteca Judeţeană, locul unde a avut loc sărbătoarea, a fost plină de copii, părinţi şi bunici, cadre didactice, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi, evident, reprezentanţi ai societăţii Apă Canal 2000.
Povestiri despre bunici dragi şi înţelepţi, scrieri despre vise care au schimbat comportamente, compuneri care au atras atenţia asupra poluării apelor şi pădurilor şi asupra necesităţii adoptării unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător, poveşti cu prinţi şi prinţese, zâne, sultane, peştişori, pinguini sau chiar extratereştri, eseuri filozofice sau ştiinţifice, toate aceste creaţii literare au fost adunate în jurul „bogăţiei fără seamăn pe Pământ” – APA.
Elevii au scris despre apă, despre poluare, despre cât de important este să păstrăm mediul curat şi să preţuim apa. Efortul lor de a aşterne pe hârtie, scriind de mână, aceste gânduri despre apă a fost apreciat, iar cei mai talentaţi au fost recompensaţi şi onoraţi în mijlocul cărţilor, festivitatea de premiere având loc, aşa cum am menţionat, la Biblioteca Judeţeană. S-au acordat 57 de premii, câte un premiu I, II, III şi o menţiune pe ciclu de învăţământ, precum şi 45 de premii speciale. Lista cu elevii premiaţi este disponibilă pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro.
Tot pentru a marca această zi deosebită Apă Canal 2000 a organizat Zilele Porţilor Deschise, invitându-i pe elevi şi dascălii lor să viziteze câteva obiective. Să vadă cum se face „apa bună” şi cum e curăţată pentru a fi redată naturii. Astfel, în perioada 22-24 martie, cei care au trecut pragul Uzinei de Apă Budeasa şi Staţiei de Epurare Piteşti au aflat informaţii despre procesele de potabilizare şi de epurare a apei, au primit explicaţii legate de analizele apei care se efectuează în laboratoare performante, iar la sfârşitul turului au băut un pahar de apă proaspătă în uzină. În aceste zile de „porţi deschise” s-au aflat în vizită în total 392 elevi şi 32 cadre didactice de la 11 unităţi de învăţământ din Argeş.
Cele două acţiuni au fost înregistrate pe site-ul evenimentului www.worldwaterday.org, alăturându-se astfel altor activităţi desfăşurate pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei.
Haideţi să luptăm împreună pentru un mediu sănătos şi să facem „Totul pentru o apă curată!” – este mesajul celor de la Apă Canal 2000 SA Piteşti, care încă o dată ne-au demonstrat că sunt preocupaţi de probleme cu adevărat importante.