Advertisement
Am văzut, zilele trecute, mersul unui om de la munte. N-avea oi, dar mergea alene, apăsat, meditativ şi circumspect, la pas, ca şi când ar fi dat după oi! Fără să vreau m-a cuprins o revoltă lăuntrică, intrigantă, că nu merge vioi, că nu dă fuga, ca noi toţi, când ne deplasăm pe drumul vieţii!… Apoi m-am liniştit, realizând ce alienare mă paşte în raport cu acel om, cu natura, cu destinul hărăzit de Dumnezeu. De vină sunt telefonul, maşina, banca, goana după bani şi principiile sociale.
Salvează-ne, Doamne, că ţi-am stricat lucrarea divină!…
Gheorghe FRANGULEA
Advertisement