În curând va începe un nou an şcolar. Paradoxal, va începe tot cu… vacanţă! După părerea mea, este o nouă prostie a aşa-zişilor reformişti ai învăţământului care se întrec, în fiecare an şi în fiecare „ministeriat”, să aducă „îmbunătăţiri” şcolii. De ce este prostie? Pentru că, încă de pe vremea lui Spiru Haret, acomodarea cu şcoala ţine de măiestria cadrului didactic. El apreciază dozarea efortului elevului, după o prealabilă sondare a potenţialului colectivului şcolar pe care-l păstoreşte.
Ne amintim de copii o dată sau de două ori pe an: de 1 Iunie şi cu ocazia deschiderii fiecărui an şcolar. În realitate, dincolo de ditirambii care se ridică în ceruri cu privire la importanţa educării copilului există o situaţie pe care responsabilii educaţiei nu prea o ridică din jenă. Este vorba de abandonul şcolar.
Există în ţară, există şi în Argeş zone în care se înregistrează refuzul de a merge la şcoală, sau de a o continua. Situaţiile nu pot fi rezolvate în forţă, imediat, cu vorba bună sau cu sancţiuni. Şi nu pot fi date soluţii rapide, pentru că abandonul şcolar are cauze sociale adânci. Nu se poate spune că la nivel naţional şi judeţean nu s-a acordat atenţie acestei mari slăbiciuni a sistemului de învăţământ. Poate nu în măsura în care o cere realitatea!
Conform unei statistici, România se situa, nu de multă vreme, pe locul trei în UE la abandonul şcolar. De Ziua Copilului, în acest an, ministerul de specialitate oferea o cifră: 27,8 la sută dintre copiii români nu merg la şcoală; cu şapte la sută mai mulţi decât media europeană.
În Argeş, vârful „neşcolarităţii” pare a fi fost în 2012: 363 de abandonuri şcolare. În realitate, cred că erau şi mai mulţi. Există, la nivel naţional, un proiect care vizează abandonul şcolar. Printre cele 19 unităţi şcolare din cinci judeţe unde s-a efectuat o cercetare ad-hoc se află şi Argeşul. Este evident că procentul neşcolarităţii este îngroşat de populaţia romă. Nu întâmplător, la Câmpulung s-a dezvoltat un studiu privind strategia pentru prevenirea abandonului şcolar.
UE a demarat, după cum ştiu cei din învăţământ, „Strategia Europa 2020”, care vizează scăderea sub zece la sută a abandonului şcolar şi atingerea unui nivel de 40 la sută a tinerilor cu studii superioare. În „alfabetizarea de bază” sunt vizate: abilităţi de comunicare, scrierea, citirea şi calculul matematic. Viaţa cere mai mult: alfabetizarea digitală şi informaţională, comunicarea în limbi moderne şi altele. Studiile, atâtea câte s-au făcut, au arătat, în Argeş, dar şi în ţară, că rata abandonului şcolar creşte în mediile dezavantajate material şi educaţional şi este mai prezentă în zona rurală.
Comunele cu populaţie romă semnificativă din jurul Câmpulungului oferă premisele înţelegerii depline a cauzelor abandonului şcolar: sărăcia, mediul educaţional precar, tradiţii păguboase, exemple negative în familii etc.
România are, pe hârtie, un Program Naţional Anti-Sărăcie, are şi o lege care prevede alocarea a şase la sută din PIB Educaţiei, dar…
Se adânceşte, la sate, rata celor care nu-şi continuă studiile. La bază este lipsa mijloacelor materiale. Vin apoi schimbările de după 1990: la oraşe, multe internate (cu cantină) au dispărut, astfel că, din cauza sărăciei, familiile nu-şi pot permite cheltuielile legate de navetă sau de cazare. O soluţie ar fi facilităţile care însoţesc tendinţa de a revigora şcolile profesionale: o calificare, în meserii atât de cerute astăzi în servicii, devine tentantă.
Nu în ultimul rând, trebuie găsită şi o soluţie pentru motivarea cadrelor didactice de a se implica în efortul prevenirii. Aceasta are în vedere timp, competenţe educaţionale, un nivel ridicat de stres legat de comunicarea directă, continuă, cu un mediu potenţial neinteresat de şcoală… Este, cu adevărat, un efort multianual, în care nu numai şcoala are responsabilităţi. În final, o întrebare: mergeţi la şcoală?
Traian ULMEANU
