Da, asta e întrebarea care mă frământă acum: merg sau nu merg la vot? Sincer să fiu, mă scald într-un ocean de interogativitate. Cu atât mai mult cu cât, până acum, n-am ratat nicio votare. Am crezut și cred în democrație. Ca și Churchill, care știți ce spunea? Că democrația nu-i bună, dar până acum este totuși cea mai bună formă de guvernare din câte au fost. Să-i dăm crezare, chiar dacă el ne-a făcut-o nouă, românilor, când ne-a dat pe mâna rușilor aproape o jumătate de veac.
Păi, dacă-i democrație, democrație să fie și mergem toți la vot. Cu riscul că ne înhață Covidul. Despre care nu știm multe, deși ne străduim să părem atoateștiutori. Nu intru în detaliile procedurii de votare, sper că și autoritățile, și electoratul le vor respecta cu strictețe. Că nu e glumă, să intru în cabina de votare și, după cinci-șapte zile, să mă trezesc cu boala-n plămâni. Să sperăm că nu.
Așadar, sunt decis să merg și de data asta la vot. Ca să votez pe cine? Păi, la primărie, pe care dintre ei, mai răsăriți? Pe Gentea, Apostoliceanu ori Liviu Stancu? Pe scurt, pe Gentea că pare un om discret, tace și face. Cum s-a întâmplat și unde-și face serviciul, și la partid. Uite-l că a ieșit din umbră. Are deci și curaj, dar nu se pripește, ca atâția alții grăbiți să ajungă-n fruntea bucatelor. Vai de ele, de bucate! Că sunt atâtea de făcut pe șantierul Piteștiului ăsta, chiar dacă actualul primar, Ionică, nu se poate spune că n-a făcut treabă. Până și la mine la bloc a făcut o ispravă, care începuse prost, dar s-a terminat bine. Chiar foarte bine. Deci, se poate! Dacă, desigur, judecăm acum din perspectivă electorală. Că înțeleg că, dacă iese Gentea, el, Ionică, va fi mâna dreaptă. Cu arme și bagaje. Ca să asigure continuitatea. Umană și instituțională.
Dacă nu pe Gentea, atunci pe Apostoliceanu. Pare un băiat isteț, citit, cu aplicație pentru ”grădinăritul” municipiului. Promite! Are totuși o hibă care-i atârnă de gât ca o piatră de moară. Vine ca dracu’, vorba lui Roman, taman de la PSD, ca să lucreze pentru PNL. Dar dacă are dreptate, că aici n-a mai avut cale liberă, și simte că nu-i momentul să rateze? La test cu el!
Să-l luăm în calcul și pe Liviu Stancu de la PRO România. Dacă nu mă înșel eu, la dezbaterea cu cei șapte candidați la primărie, el s-a remarcat. Și, parcă și Ionuț Moșteanu. Știți ce mi se pare interesant la Stancu? Declară, și-l cred sincer, că intră în politică din interes, că s-a săturat ca el, familia lui, orașul lui să fie gestionate de ”persoane” incompetente, ba chiar unele și corupte. Eh, coane Liviule, asta-i beleaua noastră, a tuturor. Ne-am cam săturat, am ajuns la saturație socială. Dar trebuie să intrăm în horă, dacă nu suntem mulțumiți de cum se joacă.
Și la Consiliul Județean ne-am dori un model coerent, pragmatic, care să facă să funcționeze structurile instituționale. Nu neapărat un intelectual. Cum am crezut eu în Dan Manu. N-a fost să fie, dar poate fi Mînzînă, om cu autoritate, prestigiu și cu vechi ștate în politică. Are umor, dincolo de priceperea realității. Şi l-ar descifra, sunt sigur, la țanc pe Țuțea care șarja: ”Sunt, înainte de toate, român, ortodox și militarist. Trebuie să ne înmulțim ca sardelele, să îi lichidăm pe ruși pentru că nu au ce căuta în Europa și fiecare babă română să mulgă vaca purtând cască militară pe cap”.
Dincolo de glumă, de râsul homeric, Ion Mînzînă pare a fi în posesia unei identități clare, ca om politic, dar și ca demnitar, fără să apeleze la cască. Sau, dacă vreți, la mască, dacă tot ne terorizează Covidul ăsta nenorocit.
Cât privește postul de președinte al C.J., nici UZPR, nici cele două universități n-au mai avut disponibilitatea să reia dezbaterea cu candidații. Așa poate am fi avut prilejul să vedem dacă fostul și viitorul prefect, Emilian Soare, de la PNL, îi face față, hermeneutic, candidatului PSD. Dar nu doar lui, ci și lui Dumitru Grecu, de la PRO România. Om cu un stil tranșant și eficient. Dialogul ar fi fost relevant pentru alegători! Altminteri, postul din schemă nu trebuie văzut ca potențială ”locuință” nici pentru mamuți, nici pentru furnici.
Pricepere, competență și autoritate. Cu aceste gânduri aș merge să pun ștampila. Pe care dintre ei? Pe cel în care cred că are capacitatea să facă față funcției. Funcție în care îl aleg pe el, ca să fie în slujba mea, nu invers. Cum se întâmplă, de regulă. Motiv pentru care spunem că puterea e o nebuloasă. Iar noi suntem chemați să-i dăm contur, s-o limpezim.
