În ziua de 05 martie, un echipaj mixt, format dintr-un polițist și un jandarm, din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat, în parcarea unui centru comercial din Bradu, un autoturism staționat pe unul dintre locurile destinate persoanelor cu handicap, în care se afla o femeie.
Echipajul a procedat la legitimarea persoanei în cauză, care nu a prezentat documente care să ateste dreptul de a parca pe locul respectiv, iar în momentul în care i s-a comunicat faptul că va fi sancționată, a devenit recalcitrantă.
De asemenea, aceasta a refuzat să înmâneze polițistului documentele, conform OUG 195/2002. În urma celor constatate, s-au aplicat patru sancțiuni contravenționale, astfel:
-o sancțiune contravențională, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
-o sancțiune, în valoare de 870 de lei, conform O.U.G 195/2002, pentru refuzul de a înmâna documentele, la solicitarea polițistului;
-două sancțiuni, în valoare totală de 3.200 de lei, conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Reamintim faptul că, persoana în cauză are posibilitatea contestării proceselor-verbale de contravenție și aplicarea sancțiunilor, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestora.
Foto: descriptiv