De multă vreme, dar mai pronunţat în ultimele două decenii, în aproape fiecare cotidian şi în ştirile TV apar frecvent acuze, mai mult sau mai puţin fondate, vizând prestaţia corpului medical (medici, cadre medii, personal auxiliar). A apărut şi se întreţine o falie între cei ce lucrează în domeniul sanitar şi cei pe care îi servesc (bolnavii şi familiile lor). Cele două teme sunt malpraxisul şi corupţia din sistemul sanitar.
Malpraxisul este o greşeală de practică medicală care ar putea fi evitată dacă medicul are informaţia completă despre pacient şi o experienţă şi o cultură medicală corectă. Nu pot fi incluse în malpraxis acţiunea medicului în condiţii de informare precară sau o acţiune medicamentoasă imprevizibilă, dacă medicamentul era corect indicat. Se mai încadrează la malpraxis: neexaminarea unui bolnav, nedirijarea la timp către o altă unitate sanitară mai performantă, nesupravegherea unui bolnav după iniţierea terapiei, ca şi indicarea unei proceduri diagnostice sau terapeutice cu un risc mai mare decât cel al evoluţiei naturale a bolii. Temporizarea sau neefectuarea unui act medical decât condiţionat se încadrează atât la malpraxis, cât şi la încălcarea eticii.
Corupţia este efectuarea unui act, a unei acţiuni pe care profesia o impune, numai în schimbul unui beneficiu material anterior. Şi insinuarea sau temporizarea ajutorului medical cu recompensa ce precede actul care nu ar fi fost făcut în lipsa ei se încadrează la corupţie.
Dar ce-i de făcut când unii bolnavi, în baza unor idei preconcepute, oferă beneficii înainte de efectuarea unui serviciu medical şi, în caz de eşec, îl învinovăţesc pe primitor, chiar dacă acesta nu a solicitat nimic şi este şi nevinovat? Asemenea beneficii sunt moral condamnabile, dar nu se încadrează la corupţie, iar juridic cel ce oferă este la fel de vinovat ca şi cel ce primeşte. Oferirea unor cadouri după efectuarea unui act medical nu reprezintă decât o expresie a recunoştinţei, care nu poate fi blamată. Au mai fost vehiculate spre legiferare şi unele idei de impozitare a unui beneficiu, din păcate populiste şi stupide.
Judecarea unui act de corupţie dovedit este de competenţa justiţiei şi trebuie sancţionat. Nici înscenările, făcute eventual cu sprijinul unor colegi invidioşi pe prestigiul unui medic, nu se pot încadra la corupţie (vezi cazul Burnei).
Cauzele majore ale malpraxisului şi corupţiei se încadrează într-un sistem sanitar „bolnav” prin carenţe organizatorice şi permanent subfinanţat. Nu malpraxisul şi corupţia sunt vinovate de cozile la diverse servicii medicale, de lipsa de medicamente, de faptul că unele investigaţii şi tratamente nu se pot face curent pentru toţi pacienţii care le necesită. Coruperea devine criteriu de selecţie.
Orice activitate medicală se bazează pe încrederea pacientului în medicul la care vine să fie îngrijit. Erodarea continuă a prestigiului profesiei de medic prin prezentarea tuturor racilelor sistemului ca fiind cauzate de lipsa de moralitate a corpului medical nu face decât să scadă încrederea în cei cărora, de voie sau de nevoie, oamenii le încredinţează sănătatea. Prezentarea continuă în mass-media a celor care lucrează în sistem ca un permanent eşec, care „dăunează grav sănătăţii”, nu face decât să denigreze munca celor care în condiţii deosebit de grele încearcă să asigure o calitate acceptabilă serviciilor pe care le oferă. Asimilarea personalului sanitar ca „prestator de servicii” înseamnă reducerea lui la nivelul, de altfel perfect onorabil, dar de o altă factură, a unor prestatori de la care cumpărăm ce ne trebuie, care ne tund, ne croiesc un pantalon sau asigură curăţenia străzii. Nu personalul sanitar este vinovat de carenţele sistemului. În faţa acţiunilor permanente de denigrare şi de lipsă de încredere în personalul medical, pacienţii au senzaţia că sunt abandonaţi.
A învinovăţi o profesie întreagă din cauza unor membri incorecţi, uscăturile din pădurea de halate albe, pentru a masca racilele sistemului sau pentru a asigura vânzarea prin bârfă a unor produse mass-media este sigur incorect şi dăunător şi cei care suferă rămân pacienţii.
Din păcate, cei care ar trebui să apere corpul medical (Colegiul Medicilor – uneori, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări), poate pentru a-şi ascunde propriile lipsuri, preferă să tacă sau să participe la această acţiune de anatemizare a sistemului sanitar. Oricât am mări salariile medicilor şi cadrelor medii (dar sunt curios cât de sustenabilă în timp va fi încercarea), ei vor continua să părăsească ţara, alegând locaţii stabile în care să îşi desfăşoare activitatea în linişte, demnitate şi prosperitate pentru ei şi urmaşii lor.
P.S.: Trăind şi gândind normal în vremuri anormale nu sunt nici învingător, dar nici învins.
