Ultima lună a anului trecut a venit şi cu veşti bune pentru locuitorii din Curtea de Argeş, fiindcă la spitalul din municipiul Basarabilor au venit câţiva medici de care pacienţii, dar şi unitatea respectivă, au mare nevoie. Deşi încă mai sunt secţii unde se înregistrează deficit de personal, faptul că s-au făcut angajări este îmbucurător.
Astfel, în urma concursurilor organizate în toamnă, au fost admişi dr. Grigore Maria Folea, medic de medicină generală la Biroul Managementul Calităţii Serviciilor Medicale, dr. Al Agbari Kheri Mohamed Mahboub, medic specialist gastroenterolog la cabinetul de profil din ambulatoriu de specialitate (Policlinică), dr. Oana Mădălina Potcoavă, medic pediatru, şi dr. Andrei Remus Stoica, medic specialist medicină internă la secţia medicală.
Potrivit conducerii spitalului, angajările vor continua, mai ales că, odată cu construirea blocului de locuinţe din curtea instituţiei rezervat personalului medical şi a deblocării posturilor vacante, mai mulţi doctori ar putea alege să-şi practice profesia în Oraşul Regal.