După cum v-am informat, un bărbat din Topoloveni a ajuns în stare deosebit de gravă la spital, după ce a fost lovit de un lemn în cap.
Update Ora 18: BĂRBATUL A DECEDAT
Internat pe secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean, pacientul a fost intubat şi e în comă, iar medicii au prognosticul rezervat. Este vorba despre Ion T., de 55 de ani, care se afla pe o suprafaţă împădurită aparţinând familiei sale.
Incidentul a avut loc sâmbătă într-o pădure administrată de un ocol silvic privat din oraşul de pe Valea Cârcinovului.
Potrivit anchetatorilor, în timp ce ridica o cantitate de lemne obţinută în condiţiile prevăzute de lege, bărbatul a fost lovit de un lemn şi a căzut inconştient având leziuni grave la cap. Ulterior, acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la spital.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.